Dispare o vacanță a elevilor. Cum arată noul program al anului școlar

FOTO: coyot/Pixabay.com
FOTO: coyot/Pixabay.com

Continuă schimbările în Educație. Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, a anunțat că elevii nu vor mai avea vacanță intersemestrială în luna februarie începând cu anul școlar viitor.

Vacanța de iarnă va dura trei săptămâni.

Potrivit structurii anului şcolar 2019-2020, semestrul I va avea 15 săptămâni de cursuri, dispuse în perioada 9 septembrie 2019-20 decembrie 2019.

Clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar vor avea vacanță între 26 octombrie și 3 noiembrie 2019.

Vacanţa de iarnă va dura între 21 decembrie 2019 şi 12 ianuarie 2020 şi va avea o durată de trei săptămâni, fiind şi vacanţă intersemestrială. Eliminarea vacanței din februarie a fost un deziderat al Ecaterinei Andronescu, ministrul fiind de părere că anul școlar este prea fragmentat.

Semestrul al II-lea va avea 20 de săptămâni de cursuri, dispuse în perioada 13 ianuarie 2020 – 12 iunie 2020. Vacanţa de primăvară va fi în perioada 4 aprilie 2020 – 21 aprilie 2020, apoi elevii revin la cursuri pe 22 aprilie până pe 12 iunie 2020.

Mai mult, autoritățile au decis introducerea simulării Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VII-a.

Această decizie a fost luată pentru a ajuta la îmbunătățirea rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, examen care este susținut la finalul ciclului gimnazial.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, prima probă scrisă din cadrul EN VIII, Limba şi literatura română, va avea loc pe data de 18 iunie 2019.

Proba scrisă la matematică este programată în 20 iunie.