Dirty Shirt, despre bunele și relele vieții de rocker în România: ”Câteodată călătorim 24 de ore într-o dubă, 9 oameni”

Voie bună, folclor, rock și energie multă. Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le poți înșira în momentul în care auzi numele „Dirty Shirt”. Trupa rock din Maramureș, care și-a făcut un renume în țară cât și în străinătate datorită discografiei lor care cuprinde piese de diferite genuri muzicale combinate cu metalul, a zguduit scena de la Form Space într-un concert de neuitat.

Mereu cu energie la purtător, membrii trupei Dirty Shirt au oferit publicului clujean câteva ore de veselie maximă, interpretând piese cunoscute precum „Mental Czardas”, „Pălinca”, „Geamparalele” și „Freak Show”.

Anul acesta Dirty Shirt sărbătorește a zecea aniversare a albumului lor intitulat „Freakshow”. Robi „Metalistul” Rusz, Cristian Bălănean și Dan „Rini” Crăciun au acceptat să ne acorde câteva minute înaintea concertului pentru a discuta despre viața lor de artiști, experiențele lor de până acum și planurile de viitor.

Reporter: În primul rând, bine ați revenit la Cluj. Mulțumesc mult că ați acceptat acest interviu. Știu că sunteți obișnuiți să fiți primiți de un public numeros, energic, plin de entuziasm. Cum este de obicei relația voastră cu publicul?

Robert „Metalistu” Rusz: „Oriunde mergem, de obicei, în România, ne cam știe lumea. Suntem destul de cunoscuți. Dacă mergem afară, de obicei acolo e mai ciudat. Prima dată stau, se uită la noi, habar n-au ce o să se întâmple, ascultă un pic muzica, îi vezi cum sunt happy, încep să se miște și după aia ne iubesc. Exemplu concret e Polonia acum. În Polonia am ajuns să fim imediat ca și în România. Ne cunoaște lumea super bine, am cântat de două ori la Pol’and’Rock, ne-a ajutat foarte mult și ne iubesc oamenii, ne plac.”

Dan „Rini” Crăciun: „Întotdeauna relația a fost foarte mișto cu publicul nostru. Noi suntem o trupă de live, adică a fost foarte important întotdeauna pentru noi să putem comunica cu oamenii, să fim alături de ei, să ne uitam în ochii lor când cântăm, să simtă că le cântăm lor, să luam energie de la ei si să o dăm înapoi cum putem noi mai bine.

În general, în peste 99% din cazuri la capătul concertelor erau mai mulți oameni decât la început, chiar la festivaluri se întâmpla de multe ori să ne ducem unde nu am mai cântat și să vină lumea, o parte să plece, dar cea mai mare parte să rămână, astfel încât, repet, erau mult mai mulți la capăt decât la început. Doar la două concerte din viața noastră ni s-a întâmplat să avem mai puțini spectatori la final decât la început. Dar alea au fost două situații excepționale.” 

Reporter: Anul acesta se împlinesc 10 ani de „Freakshow” și aveți mai mulți ani de experiență în spate. Uitându-vă înapoi, la ce era la început și ceea ce este astăzi Dirty Shirt, care sunt schimbările pe care le simțiți, le vedeți după această perioadă lungă de timp?

Cristian Bălănean: „Primele schimbări sunt artrită (n.r- râde)… După 10 ani apar și problemele de sănătate dar, din punct de vedere muzical, cred că am ales calea pe care ne-am dorit-o toți, cu toate că avem unul singur în trupă care face muzica și noi trebuie să ne luăm după el, dar e ok. Nu cred că aș schimba absolut nimic. Sunt aceiași oameni, aceeași ambianță, același vibe, aceleași certuri, aceleași împăcări. Cred că-s lucruri normale până la urma urmei. Adică, lucrurile au mers destul de firesc si nu cred că aș schimba nimic.”

Dan „Rini” Crăciun: „Știam că lucrurile vor merge bine, simțeam treaba asta. Și de aia am și avut încredere că facem bine ce facem. Și faptul că schimbăm lucrurile și nu pierdem din fani astfel încât familia Dirty Shirt se tot mărește, nu că ne dă încredere, este o confirmare a faptului că ce facem noi s-ar putea să le placă și altora.”

Reporter: Trupa Dirty Shirt a avut o creștere continuă a numărului de membri, ba mai mult, ați colaborat cu diferite ansambluri folclorice precum Ansamblul Transilvania din Baia Mare. Cum reușiți să gestionați numărul acesta de oameni?

Robert „Metalistu” Rusz: „Chiar și azi am întârziat un pic (n.r- râde). Trebuia să ajungem undeva la 3 jumate și am ajuns cu o oră întârziere. E destul de greu, chiar foarte greu. Și ca să-ți faci o idee, de obicei, cam tot timpul Mihai ne gestionează din Franța. Deci e big deal. E greu. E mega greu câteodată, dar sunt și chestii faine.”

Cristian Bălănean: „Mă, Robi, spune adevărul (n.r. râde). E ușor. Noi venim și cântăm. Altu’ se ocupă de chestia asta.”

Robert „Metalistu” Rusz: Pentru Mihai este destul de greu, ți-am spus. Face toată treaba asta din Franța și noi câteodată suntem și un pic mai idioți și neserioși din punctul ăsta de vedere și e destul de nasol pentru el câteodată.”

Dan „Rini” Crăciun: „Eu nu gestionez că eu, fiind vocalist, mie mi-este mai ușor, dar, pentru Mihai, sută la sută ușor nu este să gestioneze și comunicarea cu toate căile, cu toți colaboratorii, mai ales la live-uri să se ocupe atât de rezervări, de transport, de cazări, de booking, bine de booking mai puțin, dar pe partea de organizare, mai ales pe vest. Să ia legătura cu cluburi, să discute condiții, de multe ori să fie și tour manager, nu e stretching, e Hitchcock.”

Reporter: Că tot am pomenit de ansamblul Transilvania, muzica voastră are foarte multe influențe folclorice românești, dar și maghiare. Cum ați crezut că vor fi primite aceste piese în special pe scenele internaționale?

Cristian Bălănean: „Păi oarecum la fel ca și în România. Adică folclorul nostru are o plajă foarte mare. Poți să te joci foarte mult. Și dacă ajungi să îl înțelegi, poți să faci combinații foarte multe și foarte faine. Pe de altă parte, evident că noi în stilul nostru când am început să facem muzica asta și să exportăm mai departe, am văzut că contează foarte mult originalitatea și cu ce te prezinți în fața publicului de dincolo. Și ei apreciază foarte mult chestia asta la o formație, mai ales dacă totul se întâmplă ca la carte, începând de la căratul sculelor până la finalul concertului. Adică chiar apreciază lucrurile, să zic așa, nu ca să mă laud, lucrurile bine făcute. Noi considerăm că mergem pe o cale care e bună.”

Dan „Rini” Crăciun: „În mod surprinzător, suntem foarte bine primiți. Acum, nu îmi dau seama încă dacă publicul de acolo se uită la noi ca la niște ciudățenii, ca la niște chestii exotice, așa cum te-ai uita la un animal rar, expus, sau care este prima lor impresie. Dar, de obicei, chiar și acolo, oamenii sunt, nu neapărat încântați, dar sunt plăcut suprinși de ce facem. Și chiar și dincolo avem oameni care vin a doua, a treia, a patra oară la concerte, la distanță de destul de mulți ani unele de altele. Inclusiv acum, când ne vom duce la Grenoble și la Marseille, vor fi oameni pe care îi știm de la concertele noastre din turneele de promovare de la Freak Show.”

Reporter: Dirty Shirt și-a făcut deja un renume atât în țară cât și în străinătate. Care sunt diferențele evidente între scena națională și internațională în ceea ce privește publicul, organizarea?

Dan „Rini” Crăciun: „Este foarte greu sa patrunzi pe scenele din străinătate, greu ne-a fost să pătrundem și pe scenele din România, pentru că foarte mulți ani am cântat în cluburi, în fața a 30-40 de oameni și țin să le mulțumesc oamenilor ălora care, acu’ 15-20 de ani, veneeau în Hardrock, în Cluj, să ne vadă cântând, pentru faptul că au venit atunci să ne vadă și că ne-au ținut în viață.”

Robert „Metalistu” Rusz: „România a progresat foarte mult în ultimii ani din punctul ăsta de vedere. Dar scena (n.r. la nivel înalt) pentru muzică rock, metal și așa mai departe e Germania, Franța, Anglia și Statele Unite. Diferența între oameni nu e enormă, să zici așa. Sunt aceiași rockeri.”

Cristian Bălănean: „Ca să-ți spun, e vorba de vibe-ul pe care îl transmiți mai departe. Și consider că ce dai, aia primești înapoi. Nu poți să mergi la un show, pe care îl ai, supărat, nervos. Sau chiar dacă mergi, pe scenă uiți tot. Chiar uiți tot. Și, gândește-te, că de atâția ani, fiecare a avut problemele lui și nu a avut tot timpul chef să cânte sau ceva de genul ăsta. Dar, pe scenă, tot se uită. Ce dai, aia primești. Și-s la fel. Nu ai cum să faci diferență. Bine, zici mulțumesc sau köszönöm sau thank you. Cam despre asta e vorba.”

Reporter: Care sunt lucrurile sau situațiile care vă frustrează sau vă pun dificultăți în procesul producției albumelor sau chiar și legat de concerte sau turnee?

Cristian Bălănean: „Știu eu. Logistica. Tot timpul aia e cel mai greu de gestionat. Pentru că, la fel cum spuneai tu, suntem foarte mulți, mai ales când cântăm în formulă lărgită. Îți dai seama, e foarte greu, tehnic vorbind, logistic, să ajungi la locul respectiv. După aia, tehnic, avem deficit (n.r.- râde).”

Robert „Metalistu” Rusz: „Constant, tot timpul.”

Cristian Bălănean: „Constant. Dar, cam astea-s.”

Robert „Metalistu” Rusz: „Lumea de dinafară vede o chestie magică… este o chestie magică. E ceva foarte frumos. Dar, în spate, sunt foarte multe sacrificii, foarte, foarte, foarte multă oboseală. Câteodată călătorim 24 de ore într-o dubă, 9 oameni, și când ajungem acolo suntem total anchilozați. După care mai trebuie să și cânți. Și pe omul ăla chiar nu-l interesează dacă tu ești obosit. El a venit să te vadă și să se distreze. Dar ne descurcăm tot timpul. Cum zicea și Cristi, urcăm pe scenă și uităm tot. Trece și oboseala.”

Cristian Bălănean: „Foarte frumos ai spus, Robi.”

Robert „Metalistu” Rusz: „Da, sunt un poet.”

Dan „Rini” Crăciun: „Evident suntem persoane diferite, cu experiențe diferite, și, de multe ori, adulții e clar că filtrează lucrurile prin prisma experiențelor lor anterioare. Și atunci, în funcție de reușitele fiecăruia dintre noi, încercăm să le aplicăm și în trupă. Numai că, de multe ori, avem viziuni diferite și încă de acum vreo 15-16 ani avem o vorbă: în momentul în care nu ești de acord cu o chestie, sau nu-s mai mulți de acord cu o chestie și zicem „bă, pentru binele trupei”, nu mai zici nimic (n.r. râde) și faci pentru binele trupei. Nu mai contează interesul tău ca individ. Asta e expresia magică.”

Reporter: „Dacă tot am menționat de albume și piese, cum se petrece magia creației pieselor, care e procesul prin care o idee devine o piesă și apoi un album?”

Cristian Bălănean: „Deci, la început a fost Mihai (n.r. – râde). Nu, ideea e în felul următor. Am avut și noi filmele noastre. Primul album, de exemplu, „Same Shirt, different day”, am vrut să-l tragem în Franța. Așa că, noi am plecat, pe rând, fiecare, să-și tragă părțile lui. Gândește-te că producția a fost imensă pentru noi la momentul respectiv, pentru că m-am dus să stau două săptămâni eu, după aia două săptămâni ceilalți și tot așa și s-a lungit. Acum e mult mai ușor. De exemplu, pot să-mi trag părțile mele de chitară acasă sau avem un studio în Deva. În principiu, (părțile- n.r.) le tragem fiecare pe unde apucă: la Cluj, la Deva, la Baia Mare. Se adună tot la Mihai, în Franța, unde el începe și lucrează la butoane și face magie. Și după le trimite la noi și noi stăm „Ah, ce frumos” și dăm mai departe.

Dan „Rini” Crăciun: Mihai e compozitorul principal, el are in jur de 80% din ideile muzicale și pe ideile lui, pe structurile lui, se dezvolta dupa aceea piesele. Unde mai putem interveni mai venim cu parti care ni se par nou ok si asa se leagă piesele și se încheagă ele.

Cristian Bălănean: „Fiecare în trupa asta are un job al lui. Eu mă pricep la o chestie, o fac. Altul, la alte chestii, o face. Altfel nu ai nici o șansă.”

Robert „Metalistu” Rusz: „Noi zicem, de obicei, că Mihai ne trimite piesele și noi le stricăm (n.r. râde).”

Reporter: Foarte mulți oameni știu și au observat deja că principala voastră caracteristică este că sunteți o trupă mereu deschisă spre a experimenta lucruri noi. La momentul actual, ce vă tentează să încercați în muzica voastră?

Dan „Rini” Crăciun: „Nu știu. Pe mine m-ar tenta să încercăm să devenim și mai duri de atât, dar pe mine nu mă ține vocea. Altfel, dacă puteam să fac treaba asta, o făceam de mult.”

Cristian Bălănean: „Din punct de vedere muzical, măi, nu știu. Eu încerc să îmi placă mie, personal, piesele în primul rând. Și după aia, dacă place publicului, sunt și mai fericit. Noi exprimăm ceea ce simțim, știi? Despre asta e vorba. Nu știu, dacă ar fi să experimentez ceva și dacă ar merge cu Dirty Shirt altceva, habar n-am. Dar poți să te aștepți în viitorul apropiat să schimbăm total macazul.”

Robert „Metalistu” Rusz: „O să avem un acustic, la un moment dat, cu siguranță. Tot am tatonat și ne-am gândit să-l facem, când să-l facem. Timp nu prea avem. Eu aș vrea odată și cu o orchestră simfonică. Că dacă le-am făcut astea cu ansamblu folcloric, de ce nu, și cu o orchestră simfonică. Cu siguranță vom face la un moment dat și asta, numa’ să avem putere și să trăim, că deja suntem foarte bătrâni. Un mare filozof în viață, Novelli Pal Bela se numește, zice, de obicei: „De ce suntem bătrâni?” Pune întrebarea asta existențială, știi? E băsarul nostru. Și asta zice tot (n.r- râde).”

Reporter: A fost vreodată un moment în care v-ați făcut un plan care a luat o întorsătură mai urâtă, dar care, totuși, s-a dovedit a fi ceva mai bun decât planul inițial?  

Cristian Bălănean: A fost. Am concurat la Wagen Metal Battle o dată și nu am reușit să câștigăm ca să putem să plecăm să cântăm la festival. De trei ori. Și am zis, „Bă, noi nu mai mergem. Efectiv, nu mai mergem.” Și el, aici de față… a insistat Robert. Nici măcar n-am mai vrut să mergem. Am câștigat și am mers.”

Robert „Metalistu” Rusz: „Asta a fost undeva în 2014. Am participat pentru a 3-a oară la Wagen Metal Battle Romania. De două ori am fost foarte supărați că n-am luat. A treia oară ne-a ieșit și a treia oară ne-a ieșit super bine și în Germania că am luat locul 2. A fost prima dată când o formație românească, hai să ne lăudăm, a luat un premiu la Wagen Metal Battle, ceea ce ne-a deschis o grămadă de uși. Și cam așa, din 2014, a început Dirty Shirt să crească și să ajungă unde e azi.”

Dan „Rini” Crăciun: „Nu neapărat sa nu meargă bine. Țin minte că la Wagen în 2019 când am fost a doua oară, cântam intr-o zi de miercuri. Festivalul principal începea cu trupe mari, pe scenele mari, abia de joi. Noi trebuia să cântăm undeva, cred că pe la ora 2 sau 3 și pe scena resepctivă fusese o trupă nemțească ce a cantat și a avut în jur de o mie de oameni. Și eu aveam emoții foarte mari pentru că speram să strângem și noi o mie de oameni. Dar ziceam că dacă o trupă nemțească, foarte cunoscută, cântând în nemțește, a strâns o mie de oameni, ce șanse avem noi să strângem cel puțin atâta? Și s-au strâns în jur de șapte mii de oameni atunci. Era un fel de piață, o zonă de intersecție, pe unde veneau oameni din patru părți, pe acolo treceau. Și, spre bucuria mea, vedeam că încep să fie tot mai mulți. Exact ce ziceam și înainte. Veneau și rămâneau. Asta a fost una din experiențe.

A doua experiență a fost la Pol’and’Rock, în 2021, când, de fapt, Polonia, în continuare, pentru mine, reprezintă o surpriză foarte mare. Nu prea pot să-mi dau seama de ce le place polonezilor atat de mult de noi. Probabil sunt niște legături slave, nu știu. Dar sunt extraodinar de puși pe distracție. Atunci interacționează foarte fain cu noi.”

Reporter: Știu că ați menționat în trecut că faceti muzică mai mult din plăcere și nu neapărat pentru a vă câștiga traiul. Ce avantaje, poate chiar și dezanataje, v-a adus această decizie de a ține muzica drept pasiune și nu o slujbă full-time?

Cristian Bălănean: „Hai să-ți spun (n.r. râde). Deci noi nu suntem muzicieni, noi suntem muzicanți. Asta înseamnă că noi facem un hobby un pic mai serios decat ceilalți. Fiecare are job-ul lui, fiecare traiește din job-ul lui și nu trăiește din muzică, ceea ce ne permite să stăm drepți în industria asta. Adică, dacă eu vreau să o fac, o fac, dacă nu, nu. Nu sunt obligat să fac absolut nimic. Am încercat, să nu crezi că nu am încercat să ne afiliem cu un label mai mare, să ne dorim chestia asta, dar urmau alte compromisuri mult mai mari. Adică să îți lași familia mai multă perioadă de timp și noi nu am fost dispuși să facem chestia asta. Noi facem pur și simplu din plăcere și, no, mai scăpăm și noi de acasă.”

Robert „Metalistu” Rusz: „Da, și așa suntem plecați foarte mult de acasă. Ne-ar cam împușca nevestele… Nu că n-am încercat noi, dar, ajung înapoi tot la Novelli Pal Bela, „De ce suntem batrâni?”

O casă de discuri nu cred că mai ia băbăciuni cum suntem noi, știi? Plus, chestii de genu: îți ia 5 ani toate drepturile asupra muzicii tale. De asta, sunt câteva formații care preferă sa nu semneze cu case de discuri, cu label-uri, fiindcă e mai ok asa.”

Cristian Bălănean: „Avem o rețea în toată Europa de bookeri. Ei ne rezolvă concerte, le discutăm, le rezolvăm, mergem, cântăm, aia e.”

Dan „Rini” Crăciun: „În primul rând, ne-a ținut împreună. Pentru că există puține trupe, cred eu, de muzică rock care să trăiască din muzică și să trăiască bine. Probabil mulți dintre muzicieni, nu stiu, trebuie să mai facă ceva pe langă, că nu fac parte din acei 10-15 la sută care pot trai bine din chestia asta. Noi toți avem job-uri și ani întregi am avut noroc cu job-urile, pentru că ne-au ajutat să putem finanța visul ăsta al nostru. Unii oameni se duc la pescuit în weekend, alții joacă tenis, alții se duc în livadă. Cam toate sunt hobby-uri care necesită cheltuieli. Trebuie să ajungi să faci performanță într-un domeniu, ca să faci bani din domeniul respectiv. Trebuie să fii bun. Or, pe noi ne-a ajutat treaba asta pentru că am putut să ne menținem activitatea. Am avut, pe undeva, noroc că suntem mulți pentru că era cu atât mai mare distracția când ne vedeam împreună. Cred că într-o trupa formată din 3-4 membri, te plictisești mai repede de ăilalați decât într-o trupă cu opt oameni.” 

Reporter: Aș vrea să vorbim puțin despre industria muzicală rock. Sunt multe voci, fie ele din industria muzicală, fie dintre cei care analizează industria, care spun că trupele, fie ele rock sau pop, sunt ca niște “specii pe cale de dispariție”. Cum credeți că va arăta în câțiva ani scena, piața muzicii rock?

Cristian Bălănean: „Apăi întrebarea asta nu-i pentru mine că io nu-s în măsură să spun nimic de chestia asta. Fiecare face ce-i place și cum îi place. Dacă vrea să o facă, să o facă, dacă nu, nu. Eu nu știu ce să zic.”

Dan „Rini” Crăciun: „E foarte posibil, dar chiar dacă populatia României este în scădere, la nivel mondial, omenirea crește ca număr și atunci și dacă piața rock va fi în scădere, tot va exista o bază foarte solidă de oameni care să te poată asculta. Și ăsta e și unul din motivele pentru care noi nu cântam doar în România, ci cântam și în afara țării, pentru că vrem să fim văzuți de cât mai mulți oameni, pentru că ai șansa să le placă de tine.”

Robert „Metalistu” Rusz: „Trupe mari, cum a fost Metallica, nu cred că o să mai fie vreodată. Chiar atât de huge (n.r. eng- „imense”). Chiar povesteam, cu ceva booker din Germania, zicea „la un moment dat o să dispară toate trupele mari. Ce se va întâmpla atunci?” Nu știm. Momentan suntem bucuroși că este cât este. Dar, hai să fim serioși. Față de acum câțiva ani, România s-a dezvoltat super mult. Sunt câteva locații, de exemplu, unde poți cânta în condiții super decente. Aici în Form, este Rockstadt-ul la Brașov, e Quantic în București, astea sunt locații super faine la nivel european.

Că dacă te duci, de exemplu, în Underworld, mega-renumitul Underworld din Londra, dai de un beci unde miroase a tot ce nu vrei. Și e legendar Underworld-ul. Deci, România, din punctul ăsta de vedere, are cât de cât locații în câteva orașe unde pot să cânte trupe. Ce urmează, asta nu știu.”

Cristian Bălănean: „Mai repede cu ideile ca tre să intrăm la soundcheck (n.r. râde).”

Reporter: Având în vedere ce ați spus acum legat de industria muzicală și viața voastră de artiști, ce le sugerați celor care au înclinații spre a face muzică și care își doresc să își creeze o trupă mică și, poate, să și ducă totul la un nivel mai înalt?

Robert „Metalistu” Rusz: „Io zic primul. Dacă au un vis și vor să facă treaba asta să insiste, să insiste și să insiste. Și să muncească foarte mult. Eu, de exemplu, sunt singurul care nu are studii muzicale în domeniu. Pur și simplu am avut noroc cu băiatul ăsta de aici (n.r. – Cristian Bălănean) că Dirty Shirt căuta unu’ care să facă urât. (n.r. râde). Și am ajuns să cânt în Dirty Shirt. Eu zic că mai mult am fost norocos, dar, uite.

Ideea e de perseverență. Chiar dacă are un proiect sau de patru ori dă greș, dar a cincea oară iese. Dacă perseverează și a cincea oară iese, îți dai seama că o să se simtă altfel și vrea să meargă mai departe. Perseverența contează cel mai mult, chiar dacă dă cu capul de greutăți, să treacă peste ele. Că alea oricum o să vină și o să plece. Dar o să vină și chestiile care o să-l facă să meargă mai departe.”

Să insiste, să-și facă legături în branșă, să cunoască cât de muți oameni, cât de mulți organizatori.’

Cristian Bălănean: „Da’ nu asta-i cel mai important.”

Robert „Metalistu” Rusz: „Băi, tu pe muzică… Poți tu să fii cel mai bun chitarist, cântăreț și așa mai departe, dacă nu te bagă nimeni în seamă.”

Cristian Bălănean: „Bine, mă, suntem la interviu, no, termină (n.r. râde).”

Dan „Rini” Crăciun: Să creadă în visul lor, să facă cât mai mutle repetiții, să devină tot mai buni. Să le arate și altora ce pot face, să-și pună iubitele, prietenii, părinții, rudele, națiune să-i susțină și să-i promoveze și să aibă încredere în ce fac.”

Reporter: Pe lângă activitatea Dirty Shirt, ce vă place cel mai mult să faceti în timpul liber? Cu ce vă distrați, cu ce vă delectați?

Robert „Metalistu” Rusz: „Tu, cu câinii, zi-i!”

Cristian Bălănean: „Eu îmi plimb câinii. Atâta. Da, în rest, chiar nu am nimic altceva de făcut în afară de lucru, Dirty Shirt și îmi plimb câinii. Cam atât.”

Robert „Metalistu” Rusz: „Să știi că Dirty Shirt ne ia cam tot timpul liber.”

Cristian Bălănean: „Nu, eu consider că mi-l dă.”

Robert „Metalistu” Rusz: „Ok. Da, într-un fel, da. Mai călătorim, mai facem una alta, suntem oameni destul de plictisitori în afară de Dirty Shirt (n.r. – râde).”

Reporter: Mi-e greu să cred asta.

Cristian Bălănean: „Nu,când suntem împreună e chiar ok.”

Dan „Rini” Crăciun: „Am foarte puțin timp liber, din paăcate. Mi-ar plăcea să mă dau cu bicicleta, așa a proasta, efectiv. Să mă dau pe unde vreau eu. Dar nu prea am când. Mi-ar plăcea să am vreme să citesc. De câțiva ani, de vreo 3-4 ani mă ocup de o parte din livada familiei și acolo îmi place. Sunt numai eu și păsările, aud câinii lătrând. Ăla e singurul moment când am impreisa că muncesc, într-adevăr, pentru mine. Că în rest, toți muncim pentru alții.”

Reporter: În final, ce mesaj aveți pentru cititorii noștri?

Cristian Bălănean: „Veniți la concert, da’ nu vă punem pă listă.”

Robert „Metalistu” Rusz: „Da, mergeți la concerte, plătiți bilete, susțineți dacă aveți un prieten, nu-i ziceți să vă pună pe lista de invitați. Plătiți un bilet, că el, poate din banii ăia, poate să își dezvolte în continuare visul.”

Dan „Rini” Crăciun: „Să nu se lase subjugați în muncă de către patronii la care lucră. Am suficient de muti prieteni foarte capabili care ajung să se îmbolnăvească din cauza faptului că lucră foarte, foarte mult și nu reușesc să se despartă de joburile lor. Eu cam am norocul, mi-am fixat obiectivul acum câțiva ani și ăla a fost să ies afară din sistem.”