Director de spital, prins în flagrant delict de DNA când lua o mită de 15.000 de euro

spitalul cernavodă
Spitalul Orășenesc Cernavodă. Foto: Captură video Dunărea TV / Facebook

Directorul spitalului din Cernavodă a fost prins în flagrant delict când lua o mită de 15.000 de euro, anunță DNA într-un comunicat de presă.

Marius Ion Sponoche, manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă din județul Constanța, a fost reținut pentru 24 de ore după ce marți, 11 februarie, a fost prins în timp ce lua o șpagă de 15.000 de euro.

Procurorii DNA îl acuză că, în cursul lunii ianuarie 2025, a pretins prin intermediul suspectei Laura Iuliana Cocor (Șef Serviciu Administrativ în cadrul spitalului) suma de 30.000 de euro, de la suspectul M.E. (administrator al unei societăți comerciale). În data de 11 februarie, el a primit 15.000 de euro din suma cerută. Mita a fost oferită în legătură cu derularea unui contract de lucrări de renovare și modernizare a unui bloc operator și compartiment ATI, se arată în comunicatul DNA.

La data de 29 iulie 2024, între Spitalul Orășenesc Cernavodă, reprezentat de inculpatul Sponoche în calitate de manager, și societatea comercială administrată de suspectul M.E., a fost încheiat un contract pentru lucrări de renovare și modernizare bloc operator și compartiment ATI, în valoare de aproape 1.100.000 de lei.

În data de 15 ianuarie 2025, suspecta Laura Iuliana Cocor, în calitate de Șef Serviciu Administrativ în cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă, a pretins, pentru sine și pentru inculpatul Sponoche, suma de 30.000 de euro, din care a primit la data de 10 februarie 2025 suma de 15.000 de euro, mai acuză procurorii.

Cu ocazia audierii sale, Cocor a recunoscut, în esență, faptul că a primit suma respectivă în contextul menționat anterior, totodată arătându-și disponibilitatea de a colabora cu organele de anchetă pentru probarea faptelor cercetate în cauză.

Astfel, în data de 11 februarie 2025, Cocor i-a dat lui Sponoche suma de 15.000 de euro, ocazie cu care anchetatorii au organizat un flagrant delic, iar asupra inculpatului a fost găsită suma menționată. Inculpatul Marius Ion Sponoche va fi prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.