Dicționar de termeni montani

Vă invităm să completăm un dicționar al muntelui, cu speranța că acesta va deveni cel mai cuprinzător dicționar din acest domeniu.

Noi am adăugat primii 450-500 de termeni și vom mai adăuga pe măsură ce descoperim unii noi. Ne-au fost de mare ajutor Glosarul de termeni montani de pe Alpinet, glosarele din colecția „Munții noștri” și datele de pe DEX Online.

Îi rugam pe cei care doresc să contribuie la completarea dicționarului să alăture termenilor mici exemple din țară. De exemplu, atunci când vorbim de un pas, trecătoare, să dăm exemplul celei mai înalte trecători din țară etc.

UPDATE – am adăugat alţi 50 de termeni, trimişi de vizitatori sau descoperiţi de noi în lucrări de specialitate sau impresii de călătorii de pe internet. Dicţionarul este încă în completare. Ducem lipsă de termeni de specialitate în alpinism. 

A

ABRUPT – perete stâncos, accidentat, foarte înclinat sau vertical; termenul face referire si la pantele puternic inclinate, dar accesibile
AC – stânca izolata si ascutita (colt) caracteristica zonelor de abrupt
ACTIVITATE ANTROPICA – interventia omului în modificarea peisajului natural si in valorificarea lui.
AFLORIMENT – loc în care rocile apar la suprafata pamântului din scoarta terestra.
ALBIE – portiunea unei vai acoperita permanent sau temporar cu apa. Albia minora (partea mai joasa a albiei, matca prin care apa curge permanent sau în cea mai mare parte a anului); albia majora (partea mai ridicata,  acoperita de ape numai în timpul viiturilor mari).
ALCATUIRE MORFOLOGICA – complex de forme de relief dintr-o anumita regiune.
ALPIN(A) – ceea ce se refera la zona montana superioara altitudinii de 1900 m.
ALPINISM(ST) – exercitiu fizic depus cu scopul atingerii unor puncte dificile dintr-o zona de abrupt; cel care executa acest gen de exercitiu fizic se numeste alpinist (din limba franceza, unde înseamna „ascensiune în Alpi”).
ALVEOLA – scobitura cvasicirculara generata de coroziune, atunci când vântul bate perpendicular pe abrupt.
AMONTE – sensul catre izvor (în sus) pe cursul unei vai.
ANEMOLITE – stalactite strâmbe din cauza curentilor de aer din pestera.
ANTICLINAL – cuta convexa (boltita) a scoartei terestre.
ARCADA – forma de relief montan, cu aspect de arc, caracteristica zonelor calcaroase.
ARSITA – suprafata de teren defrisata prin foc; fâneata sau pasune montana având aceasta provenienta.
AVAL – sensul catre varsare (în jos) pe cursul unei vai.
AVALANSA – masa de zapada, gheata sau grohotis care se deplaseaza rapid pe versantii înclinati ai unui munte.
AVEN – put natural, vertical, întâlnit în zonele calcaroase, uneori comunicând în partea inferioara cu o galerie subterana.

B
BALTA – locul în care râul, fiind mai larg si cu o viteza de scurgere mai mica, are aspectul de apa statatoare (apa balteste). Folosit mai ales în zona Bistritei, balta este locul ideal pentru plutasi, de exemplu
BAZALT – roca provenita din solidificarea magmei vulcanice, în general sub forma unor coloane prizmatice (Detunata – Muntii Apuseni; Rupea – Brasov).
BAZIN HIDROGRAFIC- teritoriu de pe suprafata caruia îsi aduna apele un râu, fluviu, lac.
BÂTCA – portiune mai înalta, izolata, situata pe o culme sau de pe o coasta a unui munte
BERBECI – stânci rotunjite de actiunea fostilor ghetari cuaternari din caldarile înalte ale Carpatilor.
BIGAR – iesirea la suprafata, la exterior sau în pesteri, ca un izvor puternic, a apelor din zonele carstice care au circulat prin goluri subterane;”izbucuri”.
BIODERMA – pelicula de alge pe suprafata pietrelor din albia apelor curgatoare.
BLID – nume dat de localnici unor caldari glaciare mici.
BORD – bloc de piatra izolat si proeminent (Retezat); la plural: borzi; aglomerare de stânci (Borzii Vineti – Retezat ); sinonim cu stei
BOLD – creasta sau vârf calcaros – denumire data în jurul localitatii Cerna-Sat ( Banat).
BOLDAN – stânca înalta
BOLBOROS – izbucniri puternice de apa, care fac zgomot asemanator unei bolborosiri.
BRANA – portiune stâncoasa de latime variabila, suspendata de-a curmezisul unei zone de abrupt; sinonim cu „brâu”,”polita”.
BRÂU – vezi „brana”.
BUJOR DE MUNTE – floare de munte, rhododendron. Sinonim cu smirdar
BULZ – forma de relief sub-montan care reprezinta resturile unui con vulcanic stins, îmbracate cu padure si având aspectul unei capatâni de zahar (Muntii Metaliferi, Muntii Oasului).
BUNGET – partea cea mai ascunsa si mai deasa a unui masiv paduros.
BUNAR – put.
BURACA – nume popular, local, pentru ceata, nor.

C

CALCITA – carbonat de calciu (CaCO3) rezultat din dizolvarea calcarului de catre apele de infiltratie din zonele carstice; calcita intra în alcatuirea „laptelui de stânca” si a concretiunilor din pesteri.
CANION – portiune de vale de abrupt, adânca si foarte îngusta, cu pereti verticali.
CARST – complex de fenomene naturale, geologice, cuprinzând diferite procese de dizolvare a unor roci solubile (calcare, gipsolare) în apele de suprafata sau de infiltratie – doline, avene, chei, pesteri, lapiezuri, etc. Termenul provine de la numele regiunii Karst din Alpii Dinarici sârbesti.
CARSTIFICARE – proces geologic de dizolvare a unor roci solubile, dând nastere fenomenelor cartstice; calitati de carstificare prezinta rocile calcaroase (calcita ), ghipsul, sarea si unele tufuri vulcanice (limonit). Avem carst calcaros în Muntii Apuseni, Piatra Craiului, etc; carst în ghips si sare în Subcarpatii Munteniei; carst vulcanic în Muntii Calimani.
CASCADA – cadere de apa peste una sau mai multe trepte de pe cursul unei vai; sinonim cu vânturis (Bucegi), duruitoare (Ceahlau).
CALDARE – depresiune de forma circulara sau ovala, situata la originea unor vai alpine glaciare sau pe versantii acestora si provenind de pe urma actiunii erozive a fostilor ghetari cuaternari din Carpatii românesti; sinonim „circ”, „zanoaga”. Exemple: caldarea în care se afla lacul Gâlcescu, uneori Câlcescu, din masivul Parâng; caldarile în care se afla lacurile glaciare Bucura sau Zanoaga, Retezat).
CALDARE NIVALA – circ mic, nascut prin presiunea zapezii.
CASOAIE – constructie simpla din lemn, cu o încapere locuibila si cu un grajd pentru ierenatul vitelor în fânetele de munte
CATUN – caldare stâncoasa, plina de bolovani.
CÂRJOI – cotitura a unui râu, cot.
CÂRLIGE – meandrele stranse pe care se inscrie cursul unei ape , in cuprinsul unui defileu ( Carligele Oltului la Cozia – Gura Lotrului ).
CARSIE – inaltime calcaroasa impadurita sau nu, prezentand, neaparat, si portiuni abrupte ( cleanturi sau parje ).
CETINA – strat vegetal alcatuit din ramurile cele mai subtiri si acele unor conifere.
CHEIE -vale strâmta între pereti înalti de stânca
CHIROPTERIT – zacamânt de fosfati realizat în pesteri pe seama unor depozite vechi de guano.
CHICA – forma de relief submontan, echivalând cu un vârf rotunjit ( Muntii Fagaras).
CINEGETIC – privitor la vânatoare (fond cinegetic este un loc de vânatoare)
CIOACA – forma de relief domoala, acoperita de vegetatie.
CIOLPANIT – arbore cu crengile taiate de la diferite inaltimi, ca hrana pentru vite.
CIOPOR – turma de capre negre.
CIRC – vezi, caldare.
CIUCEVE – versanti abrupti ai unei vai pe cursul unor chei (oltenism -Ciucevele Cernei ).
CIUCEAVA – scoarta calcaroasa, de obicei cu o forma alungita. Denumire specifica din zona superioara a Cernei.
CLABUCET – forma de relief sub-montana (sub-alpina ) cu aspect rotunjit si acoperita de padure ( Clabucetul – Taurului, Clabucetul Baiului – Prahova ).
CLADARIE -ingramadire haotica de stanci.
CLAIE – forma de relief tronconica, pe culmea sau cresta unui munte.
CLEANT – echivalent cu „tanc” (Cleantul Cozmii – Retezat ).
CLIN – echivalent cu „versant”.
COAMA – echivalente: „culme”, „creasta”.
COASTA -versant, clina, panta a unui deal sau munte. Expresia „mers de-a coasta” se refera la o portiune de traseu parcursa de-a lungul unei coaste, fara a urca sau a coborî
COLMATARE – depunere de materiale aluvionare fine. pe cursul unei ape sau pe fundul unui lac, avand ca efect scaderea nivelului apei sau disparitia lacului.
COLOANE – sunt forme care apar in pesteri, ca rezultat al unirii stalactitelor si stalacmitelor. Ele rezulta si in cadrul versantilor datorita dezvoltarii scurgerii combinate in inghetul si dezghetul manifestat pe diaclaze.
COLT – forma de relief echivaland cu un „ac”, dar de dimensiuni mai mari (Coltii Morarului – Bucegi ); echivalent: „tanc”.
COLTARI -dispozitiv metalic, avand 6 – 8 varfuri ascutite, care se aplica pe talpa bocancilor, pentru a usura ascensiunea unei pante de zadada intarita sau de gheata.
CONAC – cladire primitiva, locuita temporar, departe de asezarile stabile, folosita pentru cresterea vitelor; sinonim cu „coliba”, „salas”, „casoaie”.
CON DE DEJECTIE – forma de micro – relief, semiconica, rezultand din acumularea unui material aluvionar transportat de apele torentiale si asezat la baza pantei; echivalent: „agestru”.
CON DE GROHOTIS – forma de relief semiconica, nascuta prin imprastierea grohotisurilor la gura torentilor.
CONDEI – cârma plutei, termen folosit mai ales pe Valea Bistritei.
CONCRETIUNI – formele sub care se depune, prin precipitare, carbonatul de calciu ( calcita – laptele de stanca ) pe peretii unei pesteri, ca urmare a dizolvarii calcarului in apele de infiltratie ( stalactite, stalacmite, panze, coloane, baldachine, ghirlande, cristale,etc.).
CONGLOMERAT – roci alcatuite din aglomerarea unor materiale grosiere (sfaramaturi de stanca, bolovani de rau, etc.) legate printr-un „ciment” natural, in general de origine calcaroasa ( Bucegi, Ceahlau, Ciucas ).
CONVEI – cot sau meandru, de mare amploare, pe traseul apelor curgatoare sau al potecilor in serpentine.
COPTARE – fenomen prin care un rau depaseste cumpana de ape si patrunde in bazinul vecin, orientand decalajul in favoarea sa . Pentru arterele care au fost, astfel, micsorate se mai foloseste si termenul de „decoptare”.
COTA – punctul cel mai inalt al unei forme de teren.
COTROANA – bordei ciobanesc, adapost mic.
CORNET – forma de relief echivalent cu „bulzul” ca infatisare, de origine calcaroasa ( Mehedinti ).
CORNISA – partea superioara, iesita in afara (surplombanta), a unui perete stancos sau a unui strat de zapada intarita, sub forma unei stresini; echivalent:”surplomba”.
COSTIS – traversarea de-a coasta a unei pante, pe linia aceleiasi curbe de nivel.
COSTISA – Porțiune de teren cu suprafață înclinată, care presupune o ascensiune oblică.
CREASTA – culmea ingusta, situata la intersectia planurilor inclinate a unor versanti opusi; echivalente: „culme”, „coama” , „dunga” ,”spinare”.

CREMENE – roca extrem de dura (silex) alcatuita dintr-un amestec de mica, cuart si feldspat si cunoscuta sub denumirea stiintifica de „gneis” (Coltii Cremenea – Iezer ).
CRÂNG – padure tanara dar si grupare de 10 – 15 case ( catun ), caracteristica Tarii Motilor (Mtii Apuseni ).
CRUPA – partea terminala a unui deal .
CURBA DE NIVEL – izohipsa – linia imaginara care uneste punctele cu aceeasi altitudine de pe o harta.
CUMPANA APELOR – linie de separatie a doua bazine hidrografice, care coincide cu o creasta sau o coama.
CURATURA – loc despadurit prin defrisare si folosit ca pasune; echivalent: „runc”.
CURMATURA – portiune mai coborata de pe linia unei culmi, coame sau creste si care permite trecerea de pe un versant pe celalalt al muntelui; sinonime „sa”, „tarnita”, „prislop”, „pas”, „inseuare”.
CUSTURA – creasta stancoasa, ingusta si prapastioasa, specifica zonelor alpine glaciare.
CVAS – culme, versant impadurit.

D

DALCAUS – ajutor al cârmaciului unei plute, care sta la cârma din spate.
DEBIT – cantitatea de apa care se scurge la un moment dat printr-o sectiune ( m3/s ).
DEFILEU – sector de vale , de dimensiuni superioare unor chei, cu versantii impaduriti, verticali, strabatand transversal unele culmi montane (Defileul Dunarii, Jiului, Oltului, Prahovei, Buzaului, Muresului, Bistritei ).
DERIVATIE – ramificatie a unui traseu turistic, avand drept obiectiv un anumit punct interesant.
DEZAGREGARE – fenomen geologic datorat descompunerii unor roci prin efectul mecanic al ghetarului ( glivatie, in termeni stiintifici ), intalnit numai in zonele alpine superioare ( Retezat, Parang, Fagaras ).
DIFERENTA DE NIVEL – diferenta dintre adancimea sau inaltimea a doua puncte.
DOLINA – o adancitura sub forma de palnie, fenomen geologic intalnit in zonele carstice si rezultand din actiunea dizolvanta a apelor de suprafata asupra calcarului.
DOLOMIT – roca de culoare alb – galbuie ( calcar – cristalin ) reprezentand un carbonat dublu de calciu si magneziu ( Alpii dolomitici – Italia ).
DOM – formatiune concretionala masiva de aspect caracteristic ( deseori emisferica ).
DORNA – o mica depresiune (bazinet ) pe cursul unei vai, in zonele sub – montane ( Tara Dornelor – Suceava ).
DOS – versantul cu expunerea spre nord ( umbrit ).
DUNGA – coama, culme, creasta.
DURAU – apa de munte, repede si zgomotoasa (moldovenism).
DURUITOARE – cascada ( Ceahlau ).

E
EMERGENTA – izbuc.
ENDEMIC – specific unei anumite zone.
ENDEMISM – insusire a unor specii ( sau subspecii ) de plante si animale de a se dezvolta numai intr-o anumita zona sau arie geografica.
ESCALADA – ascensiunea unui perete de stanca, fie prin catarare libera, fie cu ajutorul unor ustensile specifice alpinismului.
EVORSIUNE – eroziunea in vartej efectuata de ape.
EXURGENTA – termen stiintific pentru „izbuc”; vezi si „resurgenta”.

F

FALIE – crapaturile provocate de miscarile de contractie ale scoartei terestre. ( Formatiune geologica, constand dintr-o ruptura de straturi ce prezinta, obisnuit, forme de teren accidentate ).
FATA – versantul cu expunere spre sud (insorit ).
FEREASTRA – despicatura ingusta pe linia unei creste montan, in general abrupta; echivalente: „strunga”, „portita”.
FINIS – loc unde apele se resfira linistit pe prundis.
FIR – linia principala a cursului unei vai.
FISURA – crapatura ingusta intr-un perete stancos si care serveste, uneori, la cataratura.
FLUVIO-TORENTIAL – relief rezultat prin eroziunea produsa de apele raurilor si ale torentilor.
FOSILA – pestera pe care nu o ( mai ) strabate un curs de apa.
FORMATIUNI DE PESTERA – vezi „concretiuni”.
FOHN – vant cald si uscat ce bate dinspre inaltul muntelui catre ses, provocand ,primavara, topirea zapezii.
FUNDUL VAII – linia cea mai joasa a unei depresiuni.

G

GALERII – culoare stramte , dezvoltate ca rezultat al scurgerii apelor prin diaclazele care intersecteaza culoarele de calcare. Ele pastreaza , in configuratia lor, directia diaclazelor prin desfasurarea rectilinie, ca eroziune a apelor prin slefuirea peretilor.
GELIFRACTIE – alternanta inghetului si dezghetului creeaza crapaturi in roci; rezulta,astfel, o fragmentare a rocilor.
GENUNE – prapastie adanca, abis; pe cursul unei ape, lac intins cu adancime foarte mare.
GHETAR – masa de gheata compacta permanenta si in continua alunecare lenta, pe cursul unei vai alpine sau in incinta unui circ glaciar ; masa de gheata fosila, aflata pe fundul unei pesteri sau unui aven ( Scarisoara, Focul – Viu Mtii Apuseni ).
GÂLDAN – portiune dintr-o apa curgatoare , in care apa curge lin si albia prezinta o adancitura , de obicei spalata in stanca.
GÂLGOI – termen popular, echivalent cu „izbuc”.
GÂLMA – sinonim cu „dâlma”, „bâtca”.
GLACIAR – ceea ce tine de ghetari; circ glaciar, priveliste glaciara.
GLACIS – asociere de conuri de dejectie la baza versantilor.
GOL ALPIN – zona alpina acoperita de pasune sau chiar lipsita de vegetatie pastorala, situata deasupra limitei superioare a padurilor.
GREABAN – termen popular pentru definirea unui picior de munte scurt, stancos si povarnit; echivalent: „muchie”.
GRIND – acumulare de grohotisuri fixate prin vegetatie ( Grindul Pietrei Craiului ).
GROHOTIS – acumulare de pietrisuri de dimensiuni variabile, provenind din dezagregarea mecanica a unor abrupturi stancoase; grohotisurile se depun la baza acestor abrupturi sub forma unor conuri sau panze, mobile sau semi-fixe (Marele grohotis – Piatra Craiului ).
GROTA – sinonim „pestera”.
GRUMAZ – termen popular echivalent cu „coama” (Grumazul Batrânei – Bihor).

H

HAIT – baraj artificial pe apele de munte care se deschide la pornirea plutelor, unda de apa creata prin deschiderea barajului.

HAMAC – Pat (făcut dintr-o plasă sau dintr-o bucată de pânză) suspendat între doi copaci sau între doi stâlpi.

HATIS – desiș greu de străbătut; pădure mică foarte deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști. sinonim cu sihlă.

HOMADA – pustiu de piatra , supus intens actiunii de coroziune.

HAU – prapastie mare, gol adanc,
HATAS – carare ingusta, ramasa,in general, de pe urma circulatiei animalelor.
HATIS – padure tanara, deasa, incalcita.
HIDROGRAFIE – reteaua de vai si ape curgatoare care alimenteaza un lac, rau, fluviu, o mare.
HORST – compartiment ridicat al scoartei terestre, delimitat de compartimentele mai coborate prin felii.
HOAGA – urma adanca formata de avalansele de zapada pe un versant impadurit; echivalent: „ravena”, „culoar de avalansa”.
HOANCA – termen popular, echivalent cu „aven” (Mtii Apuseni).
HORJ – termen popular, echivalent cu „grohotis” (Horjul mare = Marele Grohotis din Piatra Craiului).
HORN – spartura ingusta si adanca.
HUDA – termen popular, echivalent cu „pestera”, „grota” (Huda lui Papara – Apuseni).

I

IESKIN – pestera.
IEZER – lac de munte ( Parang, Fagaras, Iezer, Papusa ), echivalent cu „tau” ( Retezat, Mtii Rodnei ).
INCUSTANTA – capacitatea unor ape ( „incustante” ) de a depune in albia lor calcar, formandu-se depozite de „tuf calcaros”.
IZBUC – locul unde tasneste, sub presiune, apa unui rau subteran, specific zonelor carstice (Muntii Apuseni ); echivalente: „galgoi”, (Piatra Craiului), „bigar” (Banat) sau termeni stiintifici : ” izvor vaucluzian”, „exurgenta”, „resurgenta”.
IZOHIPSA – vezi „curba de nivel”
IZVOR – locul unde iese la suprafata apa unei panze freatice.
IZVOARE FRONTALE – izvoare de la obarsia unui curs de apa.
IZVOR VAUCLAZIAN – sinonim cu „izbuc”.

J

JGHEAB – scobitura mai larga decat un horn, practicata pe versantul unui munte; sinonim: „sistoaca”, „surloi”.

L

LAC COLMATAT – lac, care a disparut in urma depunerilor nisipurilor , malurilor si a dezvoltarii vegetatiei.
LAPIEZURI – mici scobituri sub forma de scuturi sau de gauri, create prin actiunea dizolvanta sau eroziva a apelor de suprafata asupra unor roci solubile (calcare, ghips, sare ); la Slanic – Prahova exista lapiezuri in „sare” pe suprafata „Muntelui de sare”.
LASATOARE – loc liber, sub forma unui culoar, in mijlocul unor intinderi acoperite de jnepenisuri ( Retezat ).
LIMNODREN – izvor a carui apa de aduna intr-un bazinas.
LINGUSITE – alveole.
LITOLOGIE – natura si compozitia rocilor care alcatuiesc o regiune.

M

MARGHILA – mici movile (ridicaturi ) formate pe depozite detritice ca rezultat al inghetului si dezghetului. Aceasta provoaca o miscare interna, cu dezechilibru. Marghilele contin si particole fine, maluri (rezultate din dezagregare ) la periferia lor, ce contin apa; de aceea, in peisaj apar si ca zone puternic umectate.
MARMITA – scobitura de forma circulara sau ovala, sapata in rocile calcaroase, marne sau gresie de vartejurile apelor ce cad de la inaltime pe cursul unor vai de munte.
MARTOANE – gramezi de crengi si trunchiuri provenite din defrisarea plantelor lemnoase din pajisti ( jneapan, ienupar ).
MAGURA – culme sub – montana, in general impadurita.

MOMARLAN – taran cioban din Valea Jiului, zona Hateg (Hunedoara), pana in Marginimea Sibiului care inca mai practica transhumanta pastoreasca.

MOMCI – semne langa potecile ciobanesti ce servesc la orientare, mai ales in timp de ceata. Ele sunt facute, de obicei, din gramezi de pietre sau din lespezi asezate in picioare, uneori inconjurate de pietre mai mici.
MOMEBU – inaltime de teren rotunda din crestetul careia terenul coboara in toate directiile. La ses, daca are inaltimea de 2 – 3 m., poarta numele de „movila”; daca depaseste 5 – 6 m., capata denumirea de „magura”.
MOMÂIE – morman de pietre marcand directia de mers intr-o zona montana lipsita de alte repere; echivalent: „om de piatra”.
MONTMILCH – depozite albe si moi de calcita imbibata cu apa, care se formeaza in anumite conditii pe peretii pesterilor.
MORENA – depozit de materiale aluvionare, situat in zonele terminale sau marginale ale unui ghetar alpin; in Carpati, morenele indica limita extinderii fostilor ghetari cuaternari.
MORFOLOGIE – studiul formelor de teren.
MUCHIE – linia de culme, in general ascutita, a unui picior de munte stancos si abrupt.
MUNCEL – forma de relief sub – montana, caracterizata prin inaltimea redusa.
MUTATOARE – stana sau bordei ocupat periodic si numai pentru un rastimp limitat al sezonului pastoral.
MUTONAT – roci mutonate – roci fasonate si rotunjite de ghetari, cu striuri pe suprafata slefuita, anuntand din departare turmele de oi.

N

NAHLAP – unda, val, vârtej într-o apa curgatoare.
NECK – corp de roci eruptive nascut prin injectarea si consolidarea magmei in crapaturile scoartei sau in canalul de ascensiune la unui vulcan; prin eroziune, el ramane in relief, avand aspectul unui trunchi de con.
NIVATIE – actiune specifica de modelare exercitata de mareele de zapada acumulate in depresiuni, in zona inalta a muntilor, unde sunt alternante de inghet – dezghet. Inghetul produce fragmentarea mecanica a rocilor, iar apele provenite din topirea zapezii inlatura produsele mai fine, ducand la accentuarea depresiunilor

O

OBCINA – culme sub – montana, prelunga si rotunjita, acoperita de padure si facand parte dintr-o succesiune de culmi similare, paralele (Obcinele Bucovinene – Suceava ).
OGAS – valcel cu un curs de apa nepermanent.
OM DE PIATRA – echivalent : „momâie”.
OPRITOARE – echivalent: „hait”.
ORIZONTURI CONGLOMERATICE – nisipuri cimentate, dispuse sub forma unor fasii.
ORIZONTURI GREZOASE – pietrisuri si bolovanisuri cimentate, dispuse sub forma unor fasii.
OROGRAFIE – ansamblul formelor de relief care caracterizeaza o anumita zona sau arie geografica.

P

PAS – loc mai coborat situat intre doua zone montane, pe unde este posibila trecerea de pe un versant, pe altul pe un drum de larga circulatie; echivalent: „trecatoare”. Exemplu: Pasul Urdele, cel mai înalt din tara (Muntii Parâng)
PADINA – portiunea inferioara a unei vai montane, mai larga si umeda (Piatra Craiului ); poiana cu aspect de depresiune.
PACURAR – termen popular local, echivalent cu „pastor”, „cioban” (Maramures).
PESTERA – gol subteran rezultat de pe urma actiunii dizolvante a apelor de infiltratie asupra unor roci carstificabile; echivalent: „grota”, „huda”.
PIATRA GRAITOARE – stanca izolata pe culmea unui munte, unde se formeaza un ecou (Mtii Apuseni ).
PICIOR DE MUNTE – ramificatie a unui masiv muntos, ramura a unei culmi montane, pornind, in general, dintr-un pisc dominant.
PIEMONTURI – inaltimi foarte joase, care, parca, „sprijina” muntii si dealurile la periferia lor.
PIERDERE DE APA – fenomen specific regiunilor carstice, constand din disparitia de la suprafata pamantului a unui curs de apa, prin ponoare, sorburi, pesteri sau prin infiltrarea treptata in prundisul albiei.
PINTEN – portiune de creasta ascutita si abrupta care se ridica brusc, intrerupand linia descendenta a crestei ( Pintenul Staveiului – Retezat ).
PISC – echivalent: „varf”; pe alocuri in Carpati ( Mtii Fagaras ), termenul echivaleaza cu „muchie” ( Piscul Balii ).
PÂRLITURA – padure distrusa partial de un incendiu intamplator.
PLATFORMA DE EROZIUNE – suprafata aproape plana, situata la mare altitudine; se mai numeste „podis”.
PLAI – picior de munte usor inclinat, impadurit sau nu, strabatut de un drum de cal; prin extensie, insasi drumul de cal strabate acest picior de munte.
PLATOU – întindere plana sau usor valurita, marginita de versanti.
PLATOU CARSTIC – forma de relief plana sau usor valurita, caracteristica zonelor de carst (Platoul carstic „Zece hotare ” – Mtii Apuseni ).
POD – zona plana, usor inclinata, care incununeaza unii masivi muntosi, de structura conglomeratica, reprezentand o forma de relief structurata ( Bucegi, Ceahlau ); echivalent: „platou”.
POD NATURAL – portiune din tavanul unei mari pesteri prabusite si care se prezinta ca un pod peste cursul unei vai ( Podul Ponoare – Mehedinti ).
POLIE – depresiune carstica , inchisa din toate partile si pe al carui fund plat se acumuleaza, primavara, apele de suprafata, formand un lac temporar sau „zatoane”. ( Zatonul Ponoare – Mehedinti; Zatonul din Poiana Ponor – Bihor ) ; apele din zaton se scurg printr-un orificiu numit „sorb” sau „ponor”.
POLITA – echivalent: „brana”, „brau”.
POLJE – lunca in amonte de un ponor, in regiune calcaroasa inundata, in perioadele de ploi abundente.
PONOR – locul unde se produce o pierdere de apa pe cursul unei vai carstice sau pe fundul unui zaton, prin disparitia apei intr-un orificiu numit „ponor” sau „sorb” ( vezi „polie” ).
PORTAL – arcada monumentala aflata la intrarea unei pesteri ( Meziad, Badeasa, Cetatile Ponorului – Mtii Apuseni ).
PORTITA – echivalent : ( in Mtii Fagaras ) cu „strunga” sau „fereastra”.
PRAMEU – izvor.
PRAVAT – vezi „aven”.
PRAPASTIE – vezi „aven”.
PRELUCA – termen popular maramuresan, echivalent cu „poiana”; in Banat – „priluca”.
PRIMAVARATURA – pajiste situata pe un versant insorit, de pe care, primavara, zapada se topeste mai repede si incepe pasunatul.
PRIPOR – versant de munte in panta accentuata,abrupta; echivalent: „povarnis”.
PRISLOP – termen popular, generalizat, echivalent cu ” pas”, „curmatura”, „sa”.
PROFIL – conturul pe care il prezinta terenul cand este taiat printr-un plan vertical (imaginar).
PROLAZ – termen local banatean, semnificand o despicatura intr-o zona montana; echivalent: „chei” (Valea Carasului la Prolaz – Cheile Carasului).
PURIF – zagaz, cu loc de trecere permanenta pentru plute, construit pentru a ridica nivelul apei pentru nevoile plutaritului.

R

RACHETE – obiecte auxiliare menite sa usureze mersul pe zapada proaspata si constand din doua impletituri din sfoara, care imita o paleta de tenis si care se adapteaza la bocanci; echivalent: „varzobi”.
RAVENA – termen stiintific echivalent cu „sant”, „jghiab”, „hoaga”; forma de teren datorata unei puternice eroziuni de suprafata.
RAGILA – unealta formata dintr-o scândura în care sunt înfipti dinti de fier si printre care se trage in, cânepa sau lâna, sinonim cu darac.
RELICT – specie sau sub – specie de plante sau animale ramase din perioade sau ere geologice anterioare; relict tertiar.
RELIEF CARSTIC – ansamblul unor forme de relief si microrelief dezvoltate pe seama unor roci solubile ( calcare, ghips, sare ) si care inglobeaza, atat forme de suprafata (exocarst: doline, avene, polii, lapiezuri, chei ), cat si de adancime, subterane (endocarst: pesteri, concretiuni, etc. ).
RELIEF STRUCTURAL – ansamblul unor forme de relief, dezvoltate in corcondanta cu structura geologica a zonei geografice (Bucegi, Ceahlau, etc.)
REPEZIS – zona de inclinatie mijlocie si relativ uniforma, in profilul longitudinal al unei vai. Cand aceasta inclinatie se apropie de verticala, portiunea respectiva devine concava.
RESURGENTA – vezi „izbuc”.
RIGOLE – santulete adancite, in forma de „V”, cu adancimi cuprinse intre 20 – 30 cm., cu apa numai in timpul ploilor sau topirii zapezilor.
RUNC – vezi : „curatura”.

S

SALAS -asezare, gospodarie izolata, specifica regiunilor cu fanete, locuita, periodic, numai in timpul muncilor.
SARITOARE – treapta de inaltime variabila, foarte inclinata, simpla, care intrerupe cursul descendent al unei vai de abrupt.
SCHELA – loc situat pe malul unei ape curgatoare, unde pot acosta plutele ( schela Zugreni – V. Bistritei ).
SCOC – mic canal din lemn, construit pentru transportul prin platou al bustenilor.
SCOCHINA – microrelief alpin, constand dintr-o depresiune de mici proportii, intalnita in zonele alpine denudate si cu slaba inclinatie, provenind din tasarea rocilor dezagregate prin gelifractie.
SENINARI – stanci golase de culoare deschisa, foarte inclinate, situate in zonele de abrupt ale unor masivi calcarosi ( Piatra Craiului ).
SFÂRLOC – teren mocirlos, zona de izvoare.
SIFON – portiune in forma de „U” de pe traseul unei galerii de pestera, umpluta pana la tavan cu apa.
SODOL – vale seaca, abrupta.
SODOM – ploaie torentiala urmata de viituri.
SOHODOL – vale lipsita de apa intalnita, in general, in zonele calcaroase.
SORB – loc de pierdere in pamant a unui curs de apa situat sub oglinda apei; scurgerea se face sub presiune.
SMIDA – poiana cu tufisuri de zmeura.
SMIRDAR – bujor de munte, rhododendron
SNEAMAT – copac insemnat.
SPALATURA – stanca golase, puternic inclinata, lustruita de apele de suprafata ( ploi, zapezi ).
SPINARE – vezi: „coasta”, „culme”.
STALACTITA – concretiune eudocarstica sub forma unei coloane care coboara din tavanul unei pesteri si care ia nastere intr-o perioada de multe mii de ani, prin depunerea treptata a carbonatului de calciu ( calcita ) dizolvat in apele de infiltratie.
STALAGMITA – acelasi femomen endocarstic ( vezi: stalactita ), dar care se inalta din podeaua pesterii, in general in dreptul unei stalacmite si avand aceeasi origine.
STEAN – vezi: „cleant”.
STEI – bloc de piatra izolat si voluminos; echivalent local: „bord” ( Retezat ).
STRUNGA – vezi: „fereastra”, „portita”, „sea”.
SURPLOMBA – vezi: „cornisa”; aplicat la stanca, termenul este folosit de alpinisti.

Ș
SA – vezi: „curmatura”.
SISTURI – roci metamorfice alcatuite din diversi silicati si care se infatiseaza, in general, ca niste imense foi de lame; sisturile cristaline pot fi: micasisturi, cu element predominant „mica”; cloritosisturi, cu element predominant „cloritele”; sisturi sericitoase, cu element predominant „sericitele” sau sisturi amfibolice, cu element predominant „amfibolii”.
SITA – sindrila.
SISTOACA – valcel stancos si ingust, puternic inclinat, care brazdeaza versantul abrupt al unui munte; echivalente: „jgheab”, „sorb”, „valcel”, vaiuga”.
SLEAU – drum natural si ingust, batatorit, folosit in principal, de turmele de oi transhumante ( Sleul Batranei – Iezer; Sleul Mandrelor – Leaota ).
SURLOI – vezi: „sistoaca”.

T
TALVEG – linie de cea mai mare adâncime de pe cursul unei ape; firul vaii.
TARNITA – vezi: „curmatura”, „sa”.
TAU – lac de munte ( Retezat, Mtii Rodnei ); echivalent: „iezer” ( Parang, Fagaras ).
TÂRSOASA – teren defrisat pe care cresc tufisuri si spini.
TALVA – culme, deal.
TIHARAI – zona de stanci asezate in neoranduiala, greu de strabatut (in Tiharai – Rarau).
TINOV – mlastina de turba, acida, situata, in general, in zone sub – montane ( Tara Dornelor ).
TOPONIMIE – ansamblul numelor proprii de pe o arie geografica; toponimia se imparte in : oronimie, hidronomie, limnonimie, etc., dupa cum se refera la nume de munti, de ape, de lacuri.
TRANSHUMANTA – deplasarea periodica a turmelor de oi, primavara – de la campie la munte, iar toamna – de la munte la ses.
TRECATOARE – vezi „pas”; ambii termeni se aplica in cazul trecerii printr-o zona de altitudine ( Pasul Predeal = Trecatoarea Predeal ).
TRANSFLUENTA – sa intr-o culme prin care un ghetar s-a deplasat dintr-o vale glaciara in alta.
TRAVESTIU – varietate compacta de tuf calcaros.
TREPTE MORFOLOGICE ANTITETICE – vale seaca prezentând denivelari pozitive în aval; treptele se datoreaza pierderii succesive spre amonte a apei.
TUF – roca cu aspect poros si duritate redusa, rezultand din precipitarea carbonatului de calciu ( calcita ) in cazul unor izvoare carstice sau din racirea si cimentarea unor cenusi vulcanice.
TURNUL DE PRESIUNE – sector al unei pesteri cu sectiune circulara sau ovala, care tradeaza faptul ca aici apa a curs sub presiune.
TUTUROASCA – apa rau mirositoare; izvor sulfuros.

Ț

TANC – vezi; „colt”.
TALFA – varf de munte ascutit si dezgolit.

U

ULUC (GLACIAR) – sector alungit al unei vai glaciare, in panta mica si constituind, de regula, treapta inferioara si cea mai intinsa a acesteia.
UMAR – treapta orizontala si de mici dimensiuni pe traiectul unei creste si precedand, in mod obisnuit, o caldare pronuntata a acesteia.
URLATOARE – cascada, duruitoare, vanturis.
UVALE – mica depresiune inchisa din toate partile, rezultand din unirea mai multor doline.

V

VALE – forma negativa de relief, ingusta si alungita, cu panta in descrestere in aval, creata prin actiunea apelor curgatoare.
VALE GLACIARA – vale larga, cu profil transversal in forma de „U”, formata din eroziunea ghetarilor. In cadrul ei se distinge circul glaciar ( fosta zona de acumulare a zapezii ) in partea de sus si ulucul glaciar – locul unde s-a scurs ghetarul.
VALE OARBA – vale carstica inchisa la capatul inferior, unde se afla, de obicei, un sorb.
VARIANTA – drum diferit de cel obisnuit si care vizeaza acelasi obiectiv.
VAIUGA – vale mica, scurta si putin adanca, cu versanti slab inclinati, cu fundul concav; echivalente: „valcel”, „sistoaca”, „surloi”.
VÂLCEL – ramificatia cea mai mica a unei vai montane, la originea sau pe cursul ei superior.
VÂNTURIS – cascada, duruitoare, urlatoare ( Vanturisul Caraimanului si Cascada Vanturis – Bucegi ).
VÂRTEJE – impletiturile dese si repezi ale unei poteci de munte, pe o panta pronuntata.
VÂRTOP – vezi; „caldare”; se intalneste si sub forma de „hartop” ( Caldarea Vartopului sau Arpasul Mare – Fagaras Nord ).
VÂRZOBI – vezi; „rachete”.
VERSANTI – malurile cu inclinatie variabila ale unei vai de munte; versant drept sau versant stang, sunt denumirile date malurilor unei vai, dupa cum sunt asezate pe dreapta sau pe stanga sensului de scurgere al apei respective.
VIROAGA – vaiuga, valcel, sistoaca, surloi.
VIITURA – cresterea puternica si intempestiva a debitului lichid si solid al unei ape curgatoare, in perioada topirii zapezilor sau dupa ploi torentiale.

Z

ZADA – arbore rasinos, cu frunze lungi, în forma de ace, pe care le pierde toamna; are lemn tare si durabil, foarte pretuit
ZAPODIE – mic platou situat pe o inaltime, loc aproape plat intr-o zona montana ( Mtii Caliman Sud ).
ZATON – lac temporar, acumulat primavara in incinta unei „polii” si a carui apa se scurge treptat prin unul sau mai multe sorburi sau paraiase ( Zatoanele de la Ponoare – Mehedinti; Zatonu Ponor – Bihor ).
ZANOAGA – caldare glaciara al carei izbuc este bine profilat ( Zanoaga Bucurei – Retezat ).
ZAGAN – specie de vultur.