Dezvăluirile unui fost preot. Câți bani a scos din buzunar ca să ajungă paroh

daniel balaș
Daniel Balaș. Foto: ziuaconstanța.ro

Daniel Balaș, un fost preot din comuna Ivrinezu Mic din județul Constanța, care în prezent este șofer de TIR în Marea Britanie, a povestit câți bani a dat pe taxe de școlarizare, mâncare, cadouri pentru profesori și donații către Biserică pentru a ajunge preot.

Cunoscut în mediul online pentru declarațiile sale împotriva Bisericii Ortodoxe Române, Balaș a fost caterisit anul trecut.

Într-un clip video, el a relatat că taxele, donațiile și cadourile l-au costat, în total, peste 20.000 de euro.

„Pentru a deveni preot trebuie să faci seminarul și facultatea. Acum nu mai este obligatoriu seminarul, dar facultatea este obligatorie.

Eu și… noi, elevii de la seminarul teologic din Slobozia, plăteam 900 de lei pe lună mâncarea. Dar nu o puteam numi mâncare, fraților. Era ceva de nedescris, nici în pușcărie nu se dă așa ceva. Nici taică-meu la porcii lui din curte nu dădea asemenea mâncare. A fost cruntă: pateuri expirate, gândaci în mâncare, mâncare oribilă, păr în mâncare.

900 de lei pe lună ori 10 luni, că două luni sunt compromise pentru vacanța de vară, ar însemna 90 de milioane, 2.000 de euro. 2 ori 4, 8, da? 8.000 de euro seminarul”, a explicat el.

Încă 2.000 de euro l-au costat cadourile „sfințiților profesori”.

„Chiar părintele diriginte avea mereu… că vrea laptop, vrea ceas…vrea haine pentru soția lui… avea de terminat o vilă pe la Sinaia”, a spus Balaș.

Ulterior a mers la Facultatea de Teologie de la Constanța. Facultatea este gratuită pentru studenții cu rezultate bune, altfel costă circa 3.000 de lei pe an, a menționat fostul preot: „Foarte mulți dintre profesori te așteaptă la examene cu cartea lor pe care trebuie să o cumperi. Dacă erau niște cărți originale mai ziceam, dar ei sunt niște plagiatori. Tre’ să le cumpărăm dacă vrem să trecem examenul.”

În total, el a plătit undeva la 8.000 de euro pentru facultate și încă 2.000 de euro pentru licență.

Așadar, 10.000 de euro seminarul și 10.000 de euro facultate: „Cu 20.000 de euro cred că-ți iei un apartament în orășelele mai mici. Sau dacă ești un împătimit al mașinilor îți poți lua un bolid. Dar foarte multe eparhii nu te mai acceptă cu facultatea. Marea majoritate te obligă să ai și masterul. La master mai cheltui 3.000 de euro cel puțin.”

„După ce ești supt ani la rând de 20.000 de euro și ceva nu ai post vacant. Trebuie să mai dai niște examene sau să te duci – atenție, nu cu mită, nu cu șpagă, pentru că în Biserică nu există șpagă – există sfântul ajutor, sfânta donație. Acolo te duci răpănosul de student care ai lăsat în școala lor, în sistemul lor, 20.000 de euro, și trebuie să dai sfântul ajutor episcopului. Ăsta e sistemul. Dacă nu e satisfăcut de ajutorul, de sfânta donație, de sfântul și puternicul plic … dacă nu e satisfăcut e posibil să te trimită într-o parohie unde nu ai nici salariu, nu ai nici casă parohială și ai 3 babe în biserică. Dar dacă tu în acea sfântă miruire dai bine și miroase frumos, te duce la oraș cu încă 2-3 pe lângă tine”, a mai povestit Balaș.

Fostul preot a mai afirmat că nu a învățat nimic în facultate: „Ieși doar mai incult spiritual și slugă.”

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.