La aproape un deceniu și jumătate de la lansarea platformei Ghișeul.ro, menită să transfere în online plata taxelor și a impozitelor locale, aproape jumătate dintre localitățile din România nu s-au înscris în platformă.
Deși a fost prezentată ca un mare succes al digitalizării României, la 14 ani de la lansarea sa, în platforma Ghișeul.ro s-au înrolat doar 51% dintre unitățile administrativ teritoriale din țară (municipii, orașe, comune).
Mai precis, din 3.181 de UAT-uri, doar 1.629 s-au înregistrat în sistem. Dacă primăriile nu îndeplinesc formalitățile necesare pentru a se înregistra, contribuabilii din localitățile respective nu pot să își plătească online taxele și impozitele locale sau diverse alte sume pe care le au de plată către autoritățile locale.
De la lansarea Ghișeul.ro în urmă cu 14 ani, înrolarea în sistem a rămas la latitudinea primăriilor. Cu alte cuvinte, era voluntară, iar primăriile „leneșe”, care nu doreau să se digitalizeze, nu aveau nimic de pierdut.
Acum, Guvernul vrea să oblige autoritățile locale să se înregistreze în platformă. Dacă nu o fac, vor pierde fonduri de la bugetul central. Însă această reformă era cuprinsă în cel de-al șaselea pachet pe care Guvernul voia să își asume răspunderea – cel dedicat administrației locale – și a fost amânat în urma neînțelegerilor dintre PNL și USR pe de-o parte, și PSD și UDMR.
Calculele realizate de GreatNews pe baza datelor INS și a celor primite de la Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) conturează o situație foarte interesantă. Despre foarte puține județe se poate spune că sunt „campioane” la înregistrarea în Ghișeul.ro. Astfel, doar în Ilfov și în Tulcea avem peste 90% din UAT-uri înrolate în sistem. Ceva mai bine stau și Harghita și Suceava, însă în afară de aceste 4 județe, toate au procente de înrolare de sub 70%.
La polul opus se află județul Caraș-Severin, cu doar 18% dintre UAT-uri înrolate în sistem, Olt, Sălaj și Teleorman (fiecare cu 21%) și Mehedinți (cu 23%).
O surpriză este județul Bihor, unde actualul premier Ilie Bolojan a fost președinte al Consiliului Județean între 2020 și 2024, și care stă foarte prost la înregistrarea autorităților locale în Ghișeul.ro. Astfel, doar 26% din UAT-urile din județul Bihor s-au înregistrat în SNEP (Sistemul Național Electronic de Plată Online), cu mult sub media națională care este aproape dublă (51%). În cifre exacte, dintre cele 101 de UAT-uri din județul Bihor, doar 26 s-au înrolat, arată datele ADR.
Înrolarea în Sistemul National Electronic de Plată Online, cunoscut și drept Ghișeul.ro, nu este o procedură complicată. Primăriile trebuie doar să trimită la Autoritatea pentru Digitalizarea României câteva documente: o cerere de înrolare în sistem, un extras de cont cu codul IBAN al contului deschis la o bancă și o adresă de la Trezorerie din care să rezulte contul instituției publice beneficiare prin care aceasta își va derula plățile prin SNEP.
Cele 3 documente pot fi trimise prin poștă cu confirmare de primire către ADR sau pot fi semnate electronic și trimise pe e-mail.
Totuși, atât timp când înrolarea a rămas voluntară, aproape jumătate dintre primăriile din țară au ales să nu se înregistreze în SNEP (trebuie menționat însă că unele dintre UAT-urile din România, în special anumite primării mai mari care nu s-au înrolat în Ghișeul.ro, folosesc sisteme paralele de plăți online în locul acestei platforme centrale).
Iată, mai jos, cum sună articolul din pachetul 6 de măsuri care își propune să oblige primăriile să se înregistreze în SNEP:
Art. XXII. – (1) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, toate unitățile administrativ-teritoriale sunt obligate să se înregistreze în Sistemul National Electronic de Plată Online (SNEP).
(2) În cazul nerespectării prevederilor alin. (1) directorii administrațiilor financiare ale finanţelor publice judeţene, respectiv Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti sistează alimentarea atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.
(3) Alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, se reia la data respectării prevederilor alin. (1).
În acest moment, este neclar ce se va întâmpla cu pachetul 6, care a fost amânat pentru circa 2 săptămâni la cererea PSD.
În graficele de mai jos puteți urmări și cum a evoluat numărul de utilizatori noi (persoane fizice, persoane fizice autorizate și persoane juridice) ce și-au făcut cont pe platforma Ghișeul.ro, precum și numărul de tranzacții și sumele plătite prin intermediul platformei.
Se poate observa că a existat un salt în anul 2020, primul an de pandemie, când mai mulți români au decis să își plătească online dările către stat din cauza restricțiilor de circulație.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:








