AcasăSocialDeţinuţii români învaţă meserii pe bani europeni

Deţinuţii români învaţă meserii pe bani europeni

-

Peste 700 de deţinuţi din trei penitenciare din judeţele Hunedoara, Bistriţa-Năsăud şi Mehedinţi învaţă meserii pentru a se integra mai ușor în societate după eliberare. Proiectul este finanțat din fonduri europene, având o valoare de 1,5 milioane de euro, relatealză mediafax.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare din judeţul Hunedoara, inspectorul Florin Berar, peste 500 de persoane care îşi ispăşesc pedepsele în cadrul acestui centru de detenţie şi alţi peste 200 de deţinuţi din două penitenciare din Bistriţa-Năsăud şi Mehedinţi au fost incluşi într-un proiect în cadrul căruia participă la cursuri de calificare.

Acţiunea face parte din proiectul “LIN 2013 – Libertate prin integrare”, a cărui valoare este de 1,5 milioane de euro. Finanţarea provine din fonduri europene, iar contribuţia Penitenciarului Bârcea Mare, unde se va derula proiectul pe parcursul unui an şi jumătate, este de 2%.

“Se derulează 39 de cursuri pentru opt meserii, de la lucrător în cultura plantelor, lucrător-finisor în construcţii, lucrător în tâmplărie, lucrător în alimentaţie, patiser, cioplitor în piatră şi marmură, agent dezinsecţie/deratizare până la mecanic vulcanizator. Aceste cursuri sunt susţinute de 23 de lectori, 11 pentru partea teoretică, iar 12 pentru cea practică”, a povestit Berar.

Dintre cei 770 de deținuți incluși în acest proiect, 550 îşi ispăşesc pedepsele privative de libertate în Penitenciarul Bârcea Mare, iar 220 în celelalte două, din Bistriţa-Năsăud şi Mehedinţi.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce partide ar domina scena politică din România dacă ar vota...

0
Datele celui mai recent barometru realizat de INSCOP Research, care surprinde intențiile de vot ale mai multor generații de români, conturează o imagine surprinzătoare...

Ce este, de fapt, blocul reabilitat în care George Simion susținea...

0
George Simion, președintele AUR, s-a pozat ieri alături de realizatoarea Anca Alexandrescu, ce candidează la primăria generală din partea AUR, între două blocuri din...

Orașele din România care au anunțat că renunță la jocurile de...

0
Autoritățile din mai multe mari orașe din România au anunțat că nu vor organiza jocuri de artificii în noaptea de Revelion din acest an...