Descoperire uluitoare: A fost găsit un rezervor uriaș de apă pe Marte

Planeta Marte (mars.nasa.gov)
Planeta Marte (mars.nasa.gov)

Agenția Spațială Italiană a anunțat azi că a detectat semne ale unui bazin stabil cu apă lichidă, prins sub suprafața planetei roșii.

Descoperirea a fost făcută prin combinarea datelor rezultate din folosirea unui radar foarte puternic, care a sondat sub suprafața și ionosfera planetei Marte, numit Marsis.

”Marisis a fost creat pentru a face astfel de descoperiri”, a spus Roberto Orosei, radioastronom la Institutul Italian pentru Astrofizică.

Descoperirea italienilor a fost publicată în revista Science și ridică multe întrebări despre geologia planetei roșii, dar și despre posibilitatea existenței unor forme de viață pe Marte.

Marisis s-a aflat pe orbita celei de-a patra planete de la Soare, unde a ajuns la bordul satelitului Mars Express, al Agenției Spațiale Europene. Aparatul a bombardat suprafața planetei cu unde electromagnetice de joasă frecvență.

Apa lichidă, singura explicație a rezultatelor obținute de aparatul italienilor

Radarul marțian și-a concentrat atenția pe gheața de la polul sud al planetei, iar datele au fost strânse începând cu mai 2012. ”Anomalia” detectată de aparate are o lățime de peste 20 de kilometri și o adâncime de doar câțiva metri, fiind la mai mult de un kilometru sub suprafața calotei de gheață.

Semnalele analizate de astronomii italieni sunt foarte asemănătoare cu cele obținute atunci când au fost analizate lacurile subglaciale de pe Pământ.

”Nu putem dovedi absolut că este apă acolo, însă nu mă pot gândi la altceva care ar emite astfel de semnale în afară de apă lichidă”, a declarat și Richard Zurek de la NASA.

Cea mai mare întrebare ridicată de această descoperire este cum a rezistat apa lichidă la temperaturi mult sub zero grade Celsius. Orosei și echipa sa cred că răspunsul poate fi prezența sărurilor de magnezui, calciu și sodiu, care s-au dizolvat în apă și i-au coborât punctul de îngheț.