AcasăSocialDescoperire uimitoare: celule vii în cadavre. Speranţă pentru bolnavii de leucemie

Descoperire uimitoare: celule vii în cadavre. Speranţă pentru bolnavii de leucemie

-

celule_stem_decedati_lucemie
Deşi private de oxigen, celulele reuşesc să supravieţuiască săptămâni întregi după decesul unei persoane

O echipă de cercetători francezi a reuşit să obţină contracţii ale fibrelor musculare folosind, pentru crearea ţesutului, celule prelevate de la persoane decedate. Uimitoarea descoperire a fost realizată la Institutul Pasteur, din Paris, scrie Euronews.

Cercetătorii au colectat câteva grame de muşchi de la 16 persoane decedate, care şi-au donat corpul în scopuri ştiinţifice.

Experţii Institului Pasteur au descoperit celule stem vii şi funcţionale chiar şi la 17 zile de la moartea pacienţilor.

Celulele stem prelevate s-au multiplicat rapid în milioane de celule şi au permis creşterea de noi celule musculare. Echipa speră că această descoperire va uşura, peste un timp, transplantul de măduvă osoasă. Altfel spus, locul donatorului viu va putea fi luat de donatori decedaţi.

De operaţia de transplant de măduvă depinde viaţa pacienţilor de leucemie, însă găsirea unui donator compatibil este o imensă problemă în prezent.

În ciuda faptului că nu mai primesc oxigen (cum se întâmplă după deces), celule îşi folosesc rezervele de energie şi intră într-o stare de aşteptare (standby).

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Guvernul Bolojan revine cu „marea interdicție”. Care sunt punctele tari și...

0
Guvernul Bolojan încearcă din nou să intervină prin legislație asupra cumulului pensiei cu salariul plătit din fonduri publice, de această dată prin limitarea drastică...

“Orașul perfect 2026”. TOP 7 orașe din România cu cea mai...

0
Orașele din România cu cea mai bună calitate a vieții sunt Timișoara, București și Cluj-Napoca, arată un studiu publicat de platforma bucureștiulmeu.ro.Autorii studiului au...

Ce partide ar domina scena politică din România dacă ar vota...

0
Datele celui mai recent barometru realizat de INSCOP Research, care surprinde intențiile de vot ale mai multor generații de români, conturează o imagine surprinzătoare...