Muncitorii care renovau o superbă fântână de acum aproape 150 de ani au avut parte de o mare surpriză în timpul lucrărilor.
Întâmplarea s-a petrecut în orașul Verviers, din estul Belgiei.
Muncitorii au descoperit, într-un cufăr din zinc, inima primului primar al orașului, Pierre David, care a trăit în urmă cu mai bine de un secol și jumătate. Inima se afla într-un borcan cu alcool.
După descoperire, cufărul a fost expus în Muzeul de Arte Frumoase al orașului.
Primarul Pierre David a murit în anul 1839, însă fântâna care îi poartă numele a fost inaugurată abia în anul 1883. O inscripție de pe cufăr menționează că acesta a fost plasat în monument la data inaugurării fântânii: „Inima lui Pierre David a fost plasată în cadrul unei ceremonii solemne în acest monument la data de 25 iunie 1883”.
„Cufărul se afla în partea superioară a fântânii, chiar lângă bustul lui Pierre David, în spatele unei pietre pe care am scos-o în timpul renovării fântânii”, a explicat un oficial belgian. Potrivit acestuia, cufărul, care a fost găsit pe 20 august, era „într-o stare impecabilă”.
Primarul Pierre David a murit la vârsta de 68 de ani. La acea dată, autoritățile au lansat o strângere de fonduri pentru a ridica un monument în onoarea lui. Cu acceptul familiei, chirurgii i-au scos inima astfel încât ea să poată fi pusă în monument.
Însă a durat decenii pentru ca autoritățile să strângă banii necesari pentru construirea monumentului, se arată pe siteul primăriei belgiene verviers.be.
Pierra David a rămas în memoria locuitorilor din oraș în special deoarece a fondat un serviciu de pompieri în Verviers, în anul 1802, aceasta fiind o adevărată inovație la acea dată.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: