Descoperire epocală. Cercetătorii au reușit să obțină un câștig de energie prin fuziunea nucleară

Fuziunea nucleară are loc în interiorul stelelor. Foto: WikiImages / pixabay.com

Pentru prima dată în istorie, cercetătorii au reușit să obțină mai multă energie prin procesul de fuziune nucleară decât energia consumată în proces. Oamenii de știință încearcă să atingă acest obiectiv de mai bine de 60 de ani.

„Este o reușită istorică”, a anunțat într-o conferință de presă Kim Budil, directoarea Laboratorului Național „Lawrence Livermore” din California, SUA, instituția care a realizat experimentul.

Jennifer M. Granholm, secretarul pentru Energie al SUA, a spus și ea că descoperirea va rămâne în cărțile de istorie.

Centralele nucleare existente la ora actuală folosesc procesul de fisiune nucleară (care constă în spargerea nucleului unui atom de uraniu sau plutoniu în două sau mai multe nuclee mai ușoare, eliberând energie).

Fuziunea nucleară, despre care se crede că ar rezolva problemele energetice ale omenirii, inclusiv cele legate de poluare, a rămas până acum un țel greu de atins.

Deși fuziunea nucleară fusese realizată în laboratoare, cercetătorii nu reușiseră să obțină mai multă energie în proces decât cantitatea de energie folosită. Cu alte cuvinte, procesul nu era viabil din punct de vedere economic. Până acum.

Cercetătorii americani de la Laboratorul Național „Lawrence Livermore” din California, SUA, au anunțat că au obținut un câștig net de energie de 1,1 megajouli. Pentru a obține energie nucleară prin fuziunea atomilor, ei au bombardat un amestec de hidrogen cu 192 de raze laser.

Hidrogenul a fost încălzit până la o temperatură de 3 milioane de grade Celsius, simulând astfel, pentru puțin timp, reacția din interiorul unei stele (fuziunea nucleară se produce în stele), a explicat Jill Hruby, sub-secretarul pentru Securitate Nucleară și director al Administrației Naționale pentru Securitate Nucleară din SUA.

Laserele au fost folosite ca să încălzească amestecul de deuteriu și tritiu (atomi de hidrogen), ceea ce a dus la fuziunea lor (transformarea în atomi de heliu).

Experimentul a avut loc pe 5 decembrie 2022, însă rezultatele au fost anunțate abia acum deoarece acestea au fost verificate și de experți independenți.

„Am făcut primii pași către o sursă curată de energie, care ar putea revoluționa lumea”, a mai spus Jill Hruby.

Energia nucleară obținută prin fuziunea nucleară are două avantaje uriașe: nu emite carbon și nici reziduuri radioactive cu durată lungă de viață care să necesite depozitarea în condiții speciale (spre deosebire de centralele pe bază de fisiune nucleară). Prin fuziunea nucleară se obține heliu, care este un gaz mult mai puțin periculos.

Reacția de fuziune nucleară de la Laboratorul Național „Lawrence Livermore” a produs aproximativ 3,15 megajouli de energie și a consumat 2,05 megajouli de energie. Diferența de 1,1 megajouli este egală cu 0,3 kilowați-oră. Așadar, nu este vorba despre o cantitate mare de energie. Potrivit unui expert, această energie este egală cu energia consumată de câteva zeci de fierbătoare de apă pentru a fierbe apa respectivă.

Mulți oameni de știință consideră că acesta este abia primul pas pentru o lume alimentată de energie nucleară și că până la apariția centralelor bazate pe fuziunea nucleară vor mai trece decenii.

Arati Prabhakar, directoarea Biroului pentru Politici pentru Știință și Tehnologie de la Casa Albă, a declarat că generații întregi de cercetători de la Laboratorul Național „Lawrence Livermore” au lucrat pentru atingerea acestui obiectiv.

Ea a mai spus că știm de un secol că în Soare are loc procesul de fuziune nucleară, însă a fost nevoie de 100 de ani pentru a replica procesul.

Foto: WikiImages / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.