AcasăAlegerile editorilorDescoperire arheologică. Orașe medievale uriașe s-ar afla sub o pădure tropicală

Descoperire arheologică. Orașe medievale uriașe s-ar afla sub o pădure tropicală

-

O echipă de arheologi susține că a descoperit mai multe orașe medievale în Cambodgia despre care, până acum, nu se știa nimic. Potrivit The Guardian, acestea s-ar afla în apropierea orașului-templu Angkor Wat, sub o pădure tropicală.

Arheologul australian Damian Evans spune că descoperirea a fost făcută cu ajutorul scanării cu laser, o tehnologie de ultimă oră. Orașele ar avea o vechime între 900 și 1.400 de ani.

Sunt cercetători care susțin că orașele, foarte populate, ar reprezenta cel mai mare imperiu de pe Pământ în perioada secolului al XII-lea. De asemenea, sunt și indicii care arată că acestea așezări ar fi avut inclusiv un sistem elaborat de alimentare cu apă.

La începutul lunii mai, o altă descoperire interesantă  a fost anunțată. Un puști de 15 ani, din Canada, ar fi descoperit un oraș Maya, despre care nu se știa. Tânărul a făcut descoperirea și printr-o metodă inedită. Fiind pasionat de astronomie, a apelat la cunoștințele civilizației precolumbiene despre stele. A analizat cu atenția timp de 3 ani constelații Maya și mai mulți aștri și și-a dat seama că descoperise un tipar, o „hartă astrală”, iar fiecărei poziții îi corespundea pe Pământ unul din cele 117 orașe Maya.

William o observat că prin analizarea celei de-a 23-a constelații, trei stele au corespondent în harta orașelor mayașe cunoscute. Acesta a fost deducția care l-a condus pe adolescent să creadă că în jungla mexicană se află un oraș necunoscut.

Imaginile din satelit indică prezența a 30 de clădiri. Situl istoric, numit „K’AAK ‘CHI” de adolescent se află în Peninsula Yucatan, în inima junglei mexicane, locul fiind foarte greu accesibil.

giphy (1)

giphy

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

TOP. Județele din România în care trăiesc cei mai mulți urși....

0
În România trăiesc în jur de 11.000-13.000 de urși, arată studiul genetic publicat la începutul săptămânii de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cele mai...

TOP. Județele din România cu cele mai mari pensii. Cât de...

0
Cele mai mari pensii din România le primesc bucureștenii, ei fiind urmați în clasament de hunedoreni și de brașoveni, rezultă din datele publicate la...

Declarație curajoasă a unei judecătoare de la Curtea de Apel București...

0
Raluca Moroșanu, o judecătoare de la Secția 1 Penală a Curții de Apel București (CAB), a declarat public, înainte de conferința de presă organizată...