Deputat PSD, despre românii din Diaspora: Nu aduc niciun aport la dezvoltarea României

Ionel Floroiu, deputat PSD
Ionel Floroiu, deputat PSD

Deputatul PSD Ionel Floroiu a declarat că românii din diaspora „nu aduc niciun aport la dezvoltarea socială, economică și politică a acestei țări” și că trimit „200 – 300 de euro la cei rămași în țară, care reprezintă 0,01% din PIB”. Declarații au fost făcute marți, în Comisia de Administrare a Camerei Deputaților, unde se discuta o propunere legislativă a USR, prin care urma ca diaspora să aibă reprezentare parlamentară mai importantă, potrivit gazetaromânească.com.

„Unii nici nu mai știu dacă sunt români sau nu sunt, care locouiesc de zeci de ani (…) Ei nu au nicio contribuție la evolutia statului român. Nu mai au pe nimeni în România. Nu au mai venit în România de zeci și zeci de ani. Nu aduc niciun aport la dezvoltarea socială, economică și politică a acestei țări. (…)

Îmi pare rău, dacă din 700 de mii se trimite la vot 20 de mii, ce reprezentare să le dăm din partea românilor? Am auzit chestiunea asta cu diaspora, că investește în România, că aduce miliarde, zeci de miliarde. Practic, ce trimite, 200-300 de euro la cei rămași prin țară, care reprezintă 0,01% din Produsul Intern Brut al României. Sunt foarte puțini care vin investitori puternici, care aduc un capital serios în România. Dacă îmi spuneți de 4 milioane de muncitori în construcții, turiști în Europa”, a declarat deputatul PSD Ionel Floroiu.

Românii din diaspora au trimis peste 3,23 miliarde euro în țară, în 2020, cifra care a depășit volumul investițiilor străine în țara noastră, arată datele biroului european de statistică Eurostat. Cele mai mari sume au venit din Germania (1,74 miliarde de euro – compensări ale angajaților și 534 milioane de euro – transferuri personale), Marea Britanie (848 milioane de euro) și Italia (608 milioane de euro).

Per total, remitențele românilor din diaspora s-au ridicat la 3,1% din Produsul Intern Brut (PIB), în 2020, al treilea cel mai mare procent din UE, după Croația și Letonia, conform unei statistici Eurostat.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.