AcasăAlegerile editorilorParlamentarii care au refuzat să rostească „Așa să-mi ajute Dumnezeu” la depunerea...

Parlamentarii care au refuzat să rostească „Așa să-mi ajute Dumnezeu” la depunerea jurământului

-

Toți cei 136 de senatori din noul Parlament al României au depus miercuri jurământul în cadrul unei ședințe a Senatului.

Senatorii Gabriela Creţu (PSD) şi Florina Presada (USR) au refuzat să rostească expresia de final ”Aşa să-mi ajute Dumnezeu”, alegând să depună jurământul de credință fără formula religioasă.

Atât Gabriela Creţu, cât și Florina Presadă, și-au început jurământul cu formula: ”Jur pe onoare şi conştiinţă”, relatează news.ro.

”Eu cred în oameni, în valorile noastre morale ca oameni, nu într-o divinitate”, a declarat pentru sursa citată senatorul USR Florina Presada.

Potrivit Statutului Deputaților și Senatorilor, fiecare deputat și fiecare senator trebuie să depună în fața plenului Camerei din care face parte jurământul de credință față de țară și popor:

“Jur credinţă patriei mele România;

gabriela crețu
Gabriela Crețu. Foto: senat.ro

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;
Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;
Aşa să mă ajute Dumnezeu”.

florina presadă senator
Florina Presadă. Foto: Facebook

Următorul articol din Statut precizează că jurământul de credinţă se poate depune şi fără formula religioasă, care se înlocuieşte cu formula “Jur pe onoare şi conştiinţă”, care prefaţează jurământul.

În urmă cu 4 ani, și deputatul Remus Cernea a ales să rostească jurământul de credință fără formula religioasă. De asemenea, el a ținut mâna doar pe Constituție, nu și pe Biblie.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...