Deficit bugetar record în 2019: Peste 4,1% din PIB!

FOTO: pasja1000/Pixabay.com
FOTO: pasja1000/Pixabay.com

Potrivit surselor HotNews.ro din Ministerul Finanțelor Publice, deficitul bugetar al României în acest an va ajunge undeva între 4,1% și 4,3%.

România va depăși, astfel, pragul impus de Bruxelles, de 4 procente, și va intra în atenția Comisiei Europene.

Proiectul de rectificare bugetară, ultimul pe acest an, va duce la creșterea deficitului, care era oricum la o cotă foarte mare din perioada Guvernului Dăncilă.

Rectificarea va fi dezbătută de miercuri, în Consiliul Economic și Social. Premierul Ludovic Orban dorește ca proiectul să fie definitivat până la sfârșitul săptămânii, pentru a fi apoi transformat în Ordonanță de Urgență.

Se dorește asigurarea resurselor financiare pentru instituțiile publice și autoritățile locale, în special pentru plata salariilor.

Ludovic Orban dorește, însă, să continue finanțarea obiectivelor de interes național.

”Guvernul urmărește să ajungă cât de cât la zi cu plata situațiilor de lucrări pe toate proiectele de investiții, indiferent că este vorba de investiții la nivel guvernamental sau în cadrul planului național de dezvoltare locală”, a mai spus liderul PNL.

Rămâne de văzut ce soluții va găsi guvernul cu mandat limitat condus de Ludovic Orban, care a moștenit un aparat birocratic teribil.