Ești plătit pe drepturi de autor? Cele două lucruri esențiale decise azi de Guvern

drepturi de autor scriitori jurnaliști
Foto: rawpixel / pixabay.com

Guvernul Viorica Dăncilă a adoptat astăzi o ordonanță de urgență cu privire la declarația unică ce trebuie depusă de românii ce obțin venituri din surse independente. Ordonanța îi vizează și pe cei cu drepturi de autor.

Iată ce a decis Guvernul în privința celor cu drepturi de autor:

1. Cei care obțin venituri din drepturi de autor nu mai trebuie să depună declarația unică deoarece impozitul și contribuțiile la sănătate și la pensie vor fi reținute la sursă, adică de către firmele / societățile cu care aceștia colaborează.

2. Autorii care au și contract de muncă, și drepturi de autor, nu vor mai plăti contribuții la sănătate și la pensie pentru contractul de drepturi de autor.

„Am mers pe scutirea pentru cei care sunt și salariați a obligațiilor pentru contribuțiile de sănătate și pentru social. Este o abordare care în anii anteriori a mai fost, este o abordare normală”, a declarat ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici la sfârșitul ședinței de Guvern de joi, 15 martie.

Declarația unică. Guvernul a anunțat forma finală și termenul limită

În trecut, înainte de criza economică din 2008, a existat o perioadă în care drepturile de autor beneficiau de o impozitare mai relaxată.

În anul 2006, de exemplu, cei care lucrau pe drepturi de autor aveau veniturile brute impozitate cu 10% și nu plăteau CAS (contribuția la pensie).

Însă, odată cu izbucnirea crizei economice, într-o încercare de a face rost de mai mulți bani la buget, Guvernul Emil Boc a introdus obligativitatea plății CAS și pentru cei care până atunci erau plătiți pe drepturi de autor.

Cine lucrează pe drepturi de autor

Potrivit legii, constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma concretă de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, ca de exemplu:

a) scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile şi orice alte opere scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator;

b) operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice;

c) compoziţiile muzicale cu sau fără text;

d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele;

e) operele cinematografice, precum şi orice alte opere audiovizuale;

f) operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;

g) operele de artă plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, grafică, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei şi a metalului, precum şi operele de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice;

h) operele de arhitectură, inclusiv planşele, machetele şi lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură;

i) lucrările plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi ştiinţei în general.

Operele derivate ce beneficiază de drepturi de autor

Fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea, obiect al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente, şi anume:

a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice care reprezintă o muncă intelectuală de creaţie;

b) culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi: enciclopediile şi antologiile, colecţiile sau compilaţiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaţii intelectuale.

Foto: rawpixel / pixabay.com

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.