De ce sunt bijuteriile cu safir preferate de familiile regale

bijuterii cu safir argint

Una dintre cele mai apreciate pietre prețioase din lume este, fără îndoială, safirul. Bijuteriile cu această piatră prețioasă sunt preferate și de familiile regale. Bijuteriile cu safir au început să devină populare încă din Evul Mediu. Conducătorii le purtau pentru a se proteja de rivalii lor. Această piatră prețioasă a devenit repede populară și în Imperiul Roman, cel grec și în Egipt. 

Și creștinii din trecut îl apreciau pentru că una dintre formele sale populare este cea în formă de stea. Spuneau despre această piatră că reprezintă Destinul, Credința și Speranța. 

Zone de extracție bogate în safire sunt în țări precum Sri Lanka, India, Cambodgia, Nigeria și chiar în Australia sau Statele Unite ale Americii. Rocile în care se găsesc safire se numesc pegmatite. În urma unor procese de eroziune, acestea au ajuns în albiile unor ape curgătoare. De asemenea, sunt safire care se produc și pe cale sintetică la o calitate perfectă. 

Cel mai celebru safir este „Steaua Indiei”, care are aproape 564 de carate și a fost găsit în 1901 în Sri Lanka. Acesta poate fi admirat la muzeul American Museum of Natural History, din Statele Unite ale Americii. 

Semnificația safirului 

Se spune despre cei care poartă bijuterii cu safire că au o încredere în sine mai mare și că sunt mai fericiți.

De asemenea, safirul ar reduce furia. Bărbații oferă inele de logodnă cu safir pentru că această piatră prețioasă reprezintă și fidelitate și loialitate, extrem de importante pentru un cuplu care vrea să trăiască împreună până la sfârșitul vieții. 

Însă nu e neapărat nevoie de un eveniment important în viața ta pentru a-ți cumpăra o bijuterie cu safir. De asemenea, femeile nu se rezumă doar la un inel cu safir, mai ales că sunt tot felul de bijuterii frumoase, de la cercei și pandantive până la coliere și brățări care le oferă un aer regal. 

Când vine vorba despre un safir, cei mai mulți se gândesc la culoarea albastră, însă e important de știut că există și de alte culori precum violet, galben, roz, portocaliu, alb, verde sau negru. Mai mult, unele dintre aceste pietre prețioase își pot schimba culoarea în funcție de unghiul în care sunt luminate. 

Safirele ar avea și proprietăți energetice deosebite. Cine poartă o bijuterie cu safir este mai clar în gânduri și reușește să trateze cu înțelepciune situațiile limită în care se află câteodată. Mai mult, safirul aduce și noroc în bani și ajută la îndeplinirea dorințelor de ordin material. 

Bijuterii cu safir purtate de membri ai familiilor regale

Numeroase personalități au primit bijuterii cu safir. În familia regală din România, celebru este un pandantiv cu safir pe care Regina Maria l-a primit în anul 1921 de la regele Ferdinand. Bijuteria este semnată de celebra casă Cartier și a fost purtat de Regina Maria în timpul ceremoniei de încoronare din 1922.

Un alt inel celebru cu safir i-a aparținut Prințesei Diana. Este vorba chiar despre inelul de logodnă, un safir oval de 18 karate, pe care i l-a oferit Prințul Charles în 1981. Inelul, semnat de casa de bijuterii Garrard, a fost păstrat de cei doi copii ai prințesei Diana și a ajuns ulterior la Kate Middleton, soția prințului William. 

Tot în Europa, mai este celebru și inelul cu safir al împărătesei Josephine de Beauharnais a Franței. Bijuteria a fost primită cu prilejul logodnei de la Napoleon Bonaparte.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version