AcasăAlegerile editorilorDe ce s-au spart toate roțile unui avion când a aterizat pe...

De ce s-au spart toate roțile unui avion când a aterizat pe Aeroportul Otopeni

-

Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS) a finalizat ancheta privind incidentul grav produs în urmă cu exact un an, în 9 iulie 2019, pe Aeroportul Otopeni.

Un avion de linie ATR 42-500, operat de Tarom, a aterizat atunci pe cel mai mare aeroport al țării cu roțile trenului de aterizare blocate, provocând avarierea completă a acestora.

Pe 9 iulie 2019 aeronava tip ATR 42-500, înmatriculată YR-ATF, a efectuat două zboruri Chișinău – București și București – Satu Mare – București cu același echipaj. La ultima etapă a zborului, la aterizarea finală în Capitală, la bordul aeronavei se aflau 26 persoane: pilot comandant, pilot secund, doi însoțitori de bord și 22 pasageri.

”Zborul pe rută spre Otopeni a decurs normal. Procedura de apropiere și aterizare a fost executată pentru pista 08L a aeroportului Otopeni. Contactul aeronavei cu pista a avut loc în zona „touch down”, în axul pistei”, se arată în AIAS.

Când aeronava a atins pista, decelerarea a fost putenică, fiind însoțită de zgomote și vibrații neobișnuite.

Avionul s-a oprit pe pistă după un rulaj de mai mult de o jumătate de kilometri, iar un fum gros ieșea din zona trenului de aterizare.

Cauza principală a incidentului, potrivit raportului, a fost o „eroare umană”: Poziția incorectă a manetei frânei de urgență/parcare, deplasată din poziția „OFF”, la luarea contactului aeronavei cu pista pe timpul aterizării.

”S-a reținut din discuții și cu alți piloți faptul că, în cadrul detașamentului ATR, există un obicei de a folosi maneta frânei de urgență/parcare într-o poziție intermediară pentru a sprijini Jurnalul Tehnic de bord al aeronavei (ATL) pe timpul completării sau tava cu mâncare”, se mai precizează în raport.

Foto: AIAS

Inspectorii au descoperit și că în timpul zborului și înaintea manevrei de aterizare, s-au purtat unele discuții nerelevante pentru executarea fazelor critice ale zborului, nerespectându-se cerințele conceptului “sterile cockpit”.

Mai mult, echipajul nu a folosit căști de comunicație pe parcursul zborului sub FL100 a constituit un impediment pentru calitatea radiocomunicațiilor și mai ales a intercomunicației între piloți”, se arată în raport.

 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...