AcasăAlegerile editorilorDe ce s-au retras americanii din Consiliului Drepturilor Omului

De ce s-au retras americanii din Consiliului Drepturilor Omului

-

Statele Unite ale Americii s-au retras din Consiliul Drepturilor Omului al ONU, un organism internaţional pe care administraţia preşedintelui Donald Trump l-a criticat dur, acuzând că servește interesele unor țări precum China, Venezuela și Cuba.

Nikki Haley, ambasadoarea americană la ONU, a făcut anunțul oficial de retragere, precizând că a încercat să rezolve problemele pe care SUA le au cu Consiliul Drepturilor Omului, după ce s-a întâlnit cu reprezentanții a peste 125 de state membre.

Ambasadoarea SUA a criticat faptul că din Consiliu fac parte state precum China, Venezuela, Cuba sau Republica Democratică Congo, care “nu respectă” drepturile omului. Mai mult, ambasadoarea a spus că există și o “prejudecata cronică” a Consiliului contra Israelului.

Retragerea din tratate și organizații internaționale este un trend al administrației Trump, după ce, în ultimele luni SUA au renunțat la acordul climatic de la Paris şi la acordul nuclear cu Iranul.

Vestea nu a fost primită cu zâmbete la ONU.

Înaltul comisar pentru Drepturile Omului, Zeid Ra’ad al Hussein, a calificat decizia SUA ca “dezamăgitoare, deşi nu chiar surprinzătoare”, precizând că ”SUA ar trebui să facă un pas înainte, nu unul înapoi”.

“SUA au fost întotdeauna printre principalele susţinătoare ale drepturilor omului în lume, iar mulţi ani a fost un partener puternic al Uniunii Europene în Consiliul pentru drepturile omului”, a precizat într-un comunicat Maja Kovijancic, purtătoarea de cuvânt a şefei diplomaţiei europene, Federica Mogherini.

Anunțul vine la scurt timp după ce Biroul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a denunţat separarea a sute de copii de părinţii lor imigranţi, la frontiera americană, în ultimele luni.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...