De ce a început să plângă arbitrul român Ovidiu Hațegan, după ce a fluierat finalul meciului Germania – Olanda

Virgil Van Dijk s-a oprit din sărbătorirea rezultatului din Germania și l-a consolat pe Ovidiu Hațegan

Imaginile cu arbitrul român Ovidiu Hațegan, care izbucnește în lacrimi după finalul partidei din Liga Națiunilor dintre Germania și Olanda, disputat luni seară, fac ocolul internetului.

Arbitrul român a aflat, la pauza meciului de la Gelsenkirchen, că mama sa a murit. Hațegan a dus meciul la bun sfârșit, iar după fluierul final a izbucnit în lacrimi.

Primul care l-a consolat a fost olandezul Virgil Van Dijk. Cel mai scump fundaș din lume și eroul meciului cu Germania (n.r. – a egalat scorul la 2 în minutele suplimentare, trimițând Olanda pe primul loc în grupă) l-a îmbrățișat pe Hațegan și i-a transmis condoleanțe.

”A cedat. Mi-a spus că tocmai și-a pierdut mama. L-am consolat și i-am spus că a arbitrat foarte bine. E puțin, dar sper că l-a ajutat”, a spus jucătorul formației FC Liverpool.

Arădeanul Ovidiu Hațegan (38 de ani) este unul dintre cei mai apreciați și experimentați ”fluierași” români ai momentului, având ecusonul FIFA de un deceniu.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: