AcasăSocialSănătateDe azi, Sanador face teste la cerere pentru noul coronavirus

De azi, Sanador face teste la cerere pentru noul coronavirus

-

Rețeaua de clinici private Sanador a anunțat că, începând de vineri, 20 martie, testează, la cerere, populația adultă pentru coronavirus.

“Începând de astăzi, testăm, la cerere, populația adultă pentru SARS-CoV-2 prin RT PCR din exudat nazo-faringian, pe bază de programare la 021-9699”, se arată într-un mesaj publicat pe siteul companiei.

Testele se pot face în București, în Laboratorul de Analize Medicale din Calea Plevnei, nr. 172, de luni până vineri, în intervalul orar 07.00 – 19.00.

Rezultatele sunt gata în 24 de ore și se pot afla de pe site-ul www.sanador.ro, cu ajutorul codului de probă.

Prețul pentru testare este de 350 de lei.

În România au fost confirmate 308 cazuri de infectare cu noul coronavirus. Dintre cei 308 pacienți, 31 s-au vindecat și au fost externați.

Până în acest moment, la nivel național au fost prelucrate 8.284 de teste, din care 40 în unități medicale private, a anunțat astăzi Grupul de Comunicare Strategică. Dintre acestea, 7.976 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.

Creșterea numărului de teste realizate comunicate vineri, 20 martie, la 8.284, de la 4.973 comunicate joi, 19 martie, este determinată de mai mulți factori, spun autoritățile:

• Schimbarea metodologiei de raportare în sensul menționării numărului total de teste realizate, chiar dacă anumite persoane au realizat mai mult de un singur test pentru noul coronavirus (COVID-19);

• Raportarea actualizată a numărului de teste realizate în ultimele zile în teritoriu, având în vedere volumul de muncă la nivelul personalului de specialitate;

• Creșterea numărului de teste realizate la nivelul centrelor care beneficiază de aparatura necesară.

Autoritățile mai spun că au în vedere creșterea capacității de testare pentru noul coronavirus (COVID-19), prin instruirea personalului necesar și achiziționarea de noi aparate Real Time PCR.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...