Darius Vâlcov a rămas fără permis de conducere

Darius Vâlcov Foto: gov.ro
Darius Vâlcov. Foto: gov.ro

Darius Vâlcov, consilierului premierului Viorica Dăncilă pe probleme economice, a rămas fără permis de conducere, relatează hotnews.ro.

Poliţiştii din Argeş au fost cei care i-au suspendat permisul de conducere.

El a fost înregistrat de aparatul radar joi, 14 februarie, pe DN 65, în localitatea Cerbu din județul Argeș, în timp ce conducea cu 116 km/h.

Consilierul premierului avea așadar o viteză care depăşea cu peste 60 km/h limita legală, limita maximă de viteză în localităţi fiind de 50 km/h.

Darius Vâlcov a fost amendat cu 1.305 lei și s-a ales și cu permisul suspendat pe o perioadă de 90 de zile, potrivit agerpres.ro.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.