Dăncilă s-ar putea răzgândi: Candidez la prezidențiale, dacă partidul îmi va cere

FOTO: Gov.ro
FOTO: Gov.ro

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că nu exclude o candidatură din partea PSD la alegerile prezidențiale.

„Dacă nu există o altă opțiune, dacă partidul îmi va cere, nu voi face un pas înapoi, dar opțiunea mea este să merg în spatele altui candidat”, a declarat Dăncilă, la DC News, întrebată dacă ia în calcul o candidatură la președinție.

Președintele PSD a mai spus că există deja o primă evaluare în ceea ce privește desemnarea candidatului pe care social-democrații îl vor susține la alegerile prezidențiale din noiembrie, însă va exista încă un sondaj.

„Vrem să avem un candidat care să maximizeze șansa PSD. Pentru noi nu a fost ușor, cu președintele partidului arestat, nu a fost ușor să recuperăm în timp relativ scurt. (…) Am discutat cu colegii, am introdus în sondaje pe toți cei care și-au exprimat dorința, am introdus și un alt candidat independent, nu am dat nume, l-am introdus și pe Tăriceanu”, a mai declarat Dăncilă.

Primul tur al alegerilor prezidențiale va fi pe 10 noiembrie, iar cel de-al doilea pe 24 noiembrie. Primul care și-a anunțat candidatura este președintele în exercițiu, Klaus Iohannis.

Săptămâna trecută și-a anunțat candidatura și Ramona Ioana Bruynseels, înscrisă în Partidul Puterii Umaniste. Acesta este căsătorită cu un bancher și din 2017 a îndeplinit funcția de secretare de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, printr-o decizie a premierului de atunci, Mihai Tudose.

Urmează în perioada următoare ca și alianța USR – PLUS să anunțe un candidat pentru alegerile prezidențiale. Este vehiculat numele liderului USR, Dan Barna. Se vorbește de o alianță care să propună și un premier pentru alegerile parlamentare de anul viitor. Acesta ar putea fi liderul PLUS, Dacian Cioloș.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.