Primele declarații ale lui Dan Voiculescu după ce a fost eliberat condiționat

dan voiculescu eliberat condiționat
Foto: Captură YouTube

Dan Voiculescu a fost eliberat condiționat, după ce Tribunalul București a decis astăzi că fostul senator trebuie să fie pus în libertate „de îndată”. Decizia instanței este definitivă.

Deoarece a avut niște probleme la intestin, Dan Voiculescu s-a aflat în ultimul timp internat sub pază la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

El a plecat astăzi de la spital și a făcut declarații pentru presă în momentul eliberării.

„În primul rând, pentru că am avut o problemă medicală și sunt la spital, cred că am datoria să vă spun adevărul despre problemă, pentru că au fost fel de fel de bâlbâieli: că am fost operat, că n-am fost operat, că am murit, că n-am murit. Lucrurile stau în felul următor. Am avut un sindrom de ocluzie intestinală mecanică provocată de o strangulare a intestinului subțire. Aceste episoade sunt foarte periculoase. Sigur voi fi operat, că altfel o recidivă poate să fie fatală”, le-a spus jurnaliștilor fostul senator.

El a mai spus că i-au fost furați 3 ani din viață.

„Despre Rahova, pot să vă spun că mie mi-au fost furați 3 ani din viață. Acești 3 ani nu mai mi-i dă nimeni, chiar dacă intră Băsescu la închisoare, chiar dacă va plăti toată lumea entru abuzurile făcute. Mie acești 3 ani nu mai mi-i dă nimeni. Cât am stat în pușcărie, că a început să-mi placă acest cuvânt – „pușcărie” – am avut două sentimente profunde. Primul era un sentiment de durere a pleoapelor. Mă dureau foarte tare pleoapele. Motivul era faptul că stăteam foarte mult cu ochii închiși. Cred că pe timp de zi stăteam mai mult de jumătate de zi cu ochii închiși. Motivul? Mi-am creat un biotop al meu, un fel de acvariu în care am încercat și am reușit să trăiesc”, a explicat Dan Voiculescu.

„Al doilea sentiment, poate și mai greu de suportat, a fost regretul că 12 familii au avut de suferit din cauza mea. Oameni care au fost practic implicați în acest proces ca să pot eu să fiu adus la închisoare”, a mai spus el.

Dan Voiculescu a fost condamnat în 2014 la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.

Fostul senator a executat mai puțin de 3 ani din pedeapsa de 10 ani la care a fost condamnat.

Pe 8 august 2014, fostul senator PC a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetari Alimentare. Cu puțin peste 100.000 de euro, Dan Voiculescu a cumpărat 3,5 hectare de teren care apartineau Institutului, prețul fiind de 75 de ori mai mic decat cel real. Statul a fost astfel prejudiciat cu 60 de milioane de euro.

Gheorghe Mencinicopschi, fostul director al ICA, a fost condamnat și el la 8 ani de închisoare. El a fost eliberat condiționat în septembrie 2016, după ce a executat 2 ani din pedeapsă.

La acea dată, Curtea de Apel București a dispus și confiscarea imobilelor unde funcționau Grivco și Antena 3.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.