Dan Șucu și mai mulți oameni de afaceri au fost în Parlament, în contextul alegerilor prezidențiale: „Înapoi nu mai merge”

Mai mulți antreprenori români care fac parte din organizația Romanian Business Leaders au participat la Parlament la o discuție, la care a fost și Elena Lasconi. Oamenii de afaceri, prin vocea lui Dan Șucu, au transmis un mesaj puternic de avertisment.

„Mi-am trăit copilăria și tinerețea, toată generația am făcut-o, într-o Românie săracă, sub umbrela Rusiei. Nu-mi doresc pentru copiii mei și pentru nepoți același lucru. Trăiesc într-o Românie europeană, independentă, apărată de cea mai importantă alianță militară a lumii, nu văd de ce aș schimba lucrul asta.

Dacă îmi spunea cineva acum 15 ani că România va zbura din punct de vedere economic peste Ungaria sau peste Grecia, că vom ajunge la 80% din media PIB-ului european, i-aș fi spus că glumește, dar asta e realitatea în clipa de față. Ca și confederație patronală, avem păreri diferite față de majoritatea politicienilor.

Noi suntem concentrați pe ideea de competitivitate, randament, eficiență. De cele mai multe ori pe partea cealaltă se discută despre birocrație și de multe ori despre cheltuiala irațională a banului public. Asta știm cu toții și luptăm pentru asta, luptăm să facem o echipă și lucrurile să fie mai bune.

Dar una este să fim în dezacord și alta este să ne gândim că putem să mergem înapoi într-o lume care nu mai e a noastră. România e o țară europeană, înapoi nu mai merge”, a spus Dan Șucu, la dezbaterea de miercuri, de la Palatul Parlamentului.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version