Dan Barna prevestește colapsul sistemului național de pensii

Dan Barna. Foto: Facebook

Vicepremierul Dan Barna a declarat că sistemul național de pensii are zilele numărate.

”În 8-10 ani sistemul de pensii actual, aşa cum e gândit acum, nu va mai funcţiona, va intra în colaps şi asta pentru că avem generaţii foarte numeroase care vor ieşi la pensie în perioada următoare, generaţiile numite decreţei în limbajul comun”, a declarat liderul USR-PLUS.

Barna a spus că o reformă a sistemului de pensii este absolut necesară.

”În momentul în care aceste generaţii ies la pensie, generaţiile care vin in urmă sunt, numeric vorbind, ca o piramidă cu vârful în sus, ceea ce înseamnă că vor fi din ce în ce mai puţine persoane active ca forţă de muncă pe piaţa muncii, iar numărul de pensionari va fi mult prea mare şi atunci sistemul actual, aşa cum e acum, nu mai funcţionează”, a completat vicepremierul României.

Guvernul a decis să nu mai crească pensiile în acest an, însă Barna crede că în perioada următoare, ”în funcție de performanța economică”, ar putea fi făcute unele creșteri și în aparatul bugetar și în sistemul de pensii.