Dan Barna, despre ancheta Rise Project: ”E ca și cum ne-am supăra pe Hagi”

dan barna
Foto: Pagina de Facebook Dan Barna

Liderul USR, Dan Barna, a reacționat la dezvăluirile jurnaliștilor de la Rise Project, despre proiectele europene mai puțin de succes, dar cu fonduri generoase, la care a participat.

”Am văzut că este un articol foarte lung. Sunt onorat că Rise și-a alocat resurse în ultimele două luni pentru această documentare. Este cumva firesc într-o campanie electorală să existe genul ăsta de demersuri. Am văzut că au ales doar câteva dintre proiectele în care structurile de economie socială n-au rezistat după perioada de sustenabilitate. Perspectiva aparține jurnaliștilor. Pot doar să spun că am fost transparent. În cele două luni de verificare minuțioasă am avut ocazia să stau o oră de vorbă cu cei de la Rise. Nu e prima dată când se vorbește de activitatea mea anterioară intrării în politică”, a declarat pentru Mediafax Dan Barna.

”Ceea ce se sugerează în acel articol este ca și cum i s-ar reproșa unui fotbalist că nu au ieșit toate fazele perfecte. Dincolo de asta, e ca și cum ne-am supăra pe Hagi că n-a înscris de fiecare dată. Lucrurile sunt foarte clare, am fost deschis, nu am nimic de ascuns”, a mai spus candidatul alianței USR-PLUS la alegerile prezidențiale din noiembrie.

”Perspectiva din care e abordat articolul este semnificativ extrasă din context, cumva și selecția atentă doar a celor câțiva nemulțumiți, fiind ignorați zecile de beneficiari. Informația este luată pe bucățele particulare, fiind ignorat contextul larg al implementării, într-un context în care linia respectivă de finanțare fiind la început nu avea cele mai bune premise să asigure sustenabilitatea”, a conchis Barna.

Candidatul USR susține că toate proiectele realizate de compania din care a făcut parte au fost monitorizate, verificate și rambursate integral de către autoritățile române și europene.

Puteți citi mai multe despre acest caz aici.