Dacian Cioloș: Vom fi prezenți la alegerile viitoare

FOTO: Pagina personală de Facebook a lui Dacian Cioloș
FOTO: Pagina personală de Facebook a lui Dacian Cioloș

Fostul premier Dacian Cioloș a fost văzut la protestele de aseară alături de noul președinte USR, Dan Barna, dar și de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.

Cioloș a fost întrebat dacă Platforma România 100 va avea o acțiune politică concretă. „O pregătim și, am spus, la viitoarele alegeri, oricând vor avea loc, vom fi prezenți”, a declarat Dacian Cioloș.

Fostul premier a fost întrebat și de ce a decis să se alăture protestatarilor. „Platforma România 100 a participat la proteste şi la începutul anului şi am crezut că acum e important să fiu şi eu aici, pentru că se ajunge la o limită. A trecut un an de guvernare cu potenţial de creştere economică foarte important.

Cred că am ratat multe momente în acest an tocmai din cauza impredictibilităţii şi degringoladei în decizie. Şi mai mult, atitudinea aceasta în justiţie nu face decât să slăbească şi mai mult încrederea celor care pot investi în economie să o facă în România. Nu putem construi bunăstare în România dacă nu avem un soclu solid de onestitate, de cinste şi asta înseamnă că justiţia trebuie să-şi facă treaba.

România trece, din punct de vedere economic, printr-o perioadă fastă şi am impresia că ne jucăm cu şansa asta a României, tocmai creând impredictibilitate”, a declarat Dacian Cioloș, la Digi 24.

Noul președinte al USR, Dan Barna, a declarat zilele trecute că este posibil ca Platforma România 100 să facă o alianță cu partidul condus de el. „E un prim pas în a construi încrederea că apropierea și colaborarea foarte strânsă e direcția corectă. Când vom mai avea 2-3 proiecte comune și vor da rezultate, eu sunt optimist că în perspectiva alegerilor viitoare vom găsi cea mai funcțională modalitate de a colabora cu Dacian Cioloș și România 100”, a declarat președintele USR, la Digi 24

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.