Dacia recheamă în service peste 13.000 de mașini. Ce defecțiuni au fost descoperite

dacia
FOTO: Dacia

Dacia recheamă în service peste 13.000 de mașini vândute în România din cauza unor defecțiuni la sistemul de airbag.

Concret, producătorul a identificat anumite defecțiuni la airbagul din partea șoferului. „În situații excepționale în care este necesară declanșarea airbag-ului șofer, există riscul ca acesta să funcționeze în mod corespunzător”, se arată în comunicatul de presă al grupului Renault.

„Vă invităm așadar să contactați în cel mai scurt timp un reparator din Rețeaua autorizată DACIA de pe teritoriul României, pentru stabilirea unei programări în vederea înlocuirii airbag-ului șofer. Această intervenție va fi realizată gratuit, toate costurile fiind acoperite integral de DACIA”, continuă documentul.

În total, producătorul recheamă în service 13.303 de mașini (modelele Logan II, Dokker și Lodgy).

Reparația va consta în înlocuirea airbag-ului șofer și va dura aproximativ 50 de minute.

Mai multe informații despre această campanie de rechemare în service a mașinilor puteți găsi AICI.

ANAF va vinde online produsele confiscate

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.