Da Vinci Learning, cerut prin petiţie pe RCS&RDS. Povestea celui mai educativ post TV

da_vinci_learning
Discovery Channel a dezamăgit odată cu seria „Fenomene stranii”, prin care a făcut loc paranormalului pe un canal, teoretic, de ştiinţe şi cunoaştere. National Geographic şi History Channel cu conţinut destul de greu accesibil publicului foarte tânăr, în timp ce Animal Planet, deşi are calitate şi documentare foarte bune, a dezvoltat o obsesie pentru un singur subiect: câinii.

Da Vinci pentru copii, familii şi adulţi

Programul Animal Planet pentru ziua de marţi, 4 noiembrie, conţine nu mai puţin de şase ore de emisiuni despre câini. În aceste condiţii, am ales să cercetez pentru o zi conţinutul Da Vinci Learning, post al cărui program zilnic este împărţit în trei mari categorii: dimineaţa – programe pentru copii, la prânz – pentru întreaga familie şi seara – pentru adulţi.

De exemplu, într-o emisiune în care a fost prezentat cauciucul, prezentatorii au explicat, în termeni extrem de simpli, interesantul proces de recoltare a sevei prin tăierea inteligentă a scoarţei arborelui de cauciuc, apoi au explicat drumul materiei până la fabrică şi întreg procesul prin case se obţin diferite obiecte din cauciuc, de la anvelope la baloane şi mănuşi chirurgicale.

Desenele animate pun într-un context amuzant vieţile şi realizările unor mari nume ale ştiinţei, ca Einstein (programul Micul Einstein poate fi socotită o capodoperă a desenului educativ), Marie Curie şi mulţi alţii. Experimentele arată publicului cum, pe o insulă pustie, se poate produce curent electric din alge, fără nicio unealtă la îndemână.

Programul pentru familii începe la ora 10, când echipa Da Vinci Learning ne propune „Jocul minţii”, un program care răspunde la întrebări neobişnuite puse de telespectatori şi este urmat de alte programe pe care realizatorii vă invită să le urmăriţi în familie. Unul dintre programe vă învaţă experimente pe care le puteţi face acasă, împreună cu copiii.

Seara este timpul pentru DocBuster, o serie a celor mai bune documentare ştiinţifice. 

Prunariu: „Da Vinci Learning promovează ştiinţa inteligent şi atractiv”

În 2008, la lansarea postului în România, Dumitru Prunariu a fost ales drept imaginea Da Vinci Learning în ţara noastră. „Am ales pentru că se ocupă de ştiinţă şi o fac foarte bine. O promovează într-un mod inteligent şi atractiv pentru publicul de toate vârstele”, a spus primul şi singurul român care a zburat în spaţiu.

Situaţia este analizată şi de specialistul media Iulian Comănescu. „Am văzut şi eu Da Vinci Learning. Nu-l am pe cablul meu, dar mi se pare interesant. Dar nu mi se pare normal să ne supărăm pe Discovery că a luat-o-n direcţia […] “factual entertainment”, crede acesta. Ideea este că emisiuni ca Brainiacs sau MythBusters sunt un compromis între informaţia ştiinţifică şi divertismentul comercial. Ele nu au atâta „ştiinţă pe minut” precum programele de pe Da Vinci, dar au o audienţă mai mare.

Da Vinci Learning este un post TV înfiinţat la Berlin, în vara lui 2007, iar primii care au recepţionat canalul sunt polonezii. În România, Da Vinci Learning a apărut în 2008, dar a început să facă audienţe însemnate odată cu includerea programului în grilele UPC şi Dolce. Ciudat este însă că postul Da Vinci Learning nu apare şi în oferta RCS&RDS, cu milioane de abonaţi în România.

Conţinutul Da Vinci Learning: creat de europeni pentru europeni

Supărarea a fost atât de mare încât, în iulie 2011, un abonat RCS&RDS a făcut o petiţie în care invita utilizatorii de internet să semneze pentru introducerea acestui post în grilă. Motivul invocat de petiţionar este unul interesant: „Mie mi-a plăcut şi, făcând o comparaţie cu alte programe de acest gen, am zis că Da Vinci Learning este mai aproape de felul nostru european de a fi, şi nu de cel american”.

Dacă National Geographic, Dicovery şi Animal Planet au, în mare parte, conţinut creat de americani pentru americani, Da Vinci Learning este conceput de europeni pentru europeni.

În prezent, postul e recepţionat în următoarele state: Polonia, România, Turcia, Ungaria, Rusia, Ucraina, Republica Macedonia, Slovenia şi Bulgaria.

Unele programe sunt în limba engleză, altele în germană, franceză sau spaniolă. Toate sunt însă subtitrate în limba română.

Linkuri utile:

Site-ul Da Vinci Learning

Programul postului Da Vinci Learning

Petiţia pentru introducere Da Vinci Learning pe RCS&RDS

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: