Cum vrea Guvernul să salveze economia: Până la 41,5% din salariul brut, acoperit de stat

FOTO: Gov.ro
FOTO: Gov.ro

Premierul Ludovic Orban a anunțat planul de măsuri prin care se încearcă resuscitarea economiei românești.

Astfel, liderul Guvernului a anunțat că ”pentru toate domeniile care îşi vor relua activitatea ca urmare a relaxării restricţiilor, şomajul tehnic va fi înlocuit de o măsură activă de susţinere a reluării activităţii de către angajaţi, prin alocarea unui procent din salariul brut al angajatului, de până la 41,5%, pentru fiecare angajat care îşi reia activitatea în cadrul companiei în care a lucrat”.

Ludovic Orban a mai spus că statul va acoperi și 30% din salariul brut companiilor care vor angaja oameni aflați în căutarea unui loc de muncă, pe o perioadă de cel puțin trei luni de zile.

”Se știe foarte clar că, din cauza crizei economiei provocate de epidemie, foarte mulți români fie și-au pierdut locul de muncă, fie au fost în șomaj tehnic. De asemenea, foarte mulți români s-au întors în țară, din țările în care își desfășurau activitatea, ca urmare a încheierii contractelor de muncă”, a expliat premierul liberal.

”De asemenea, există o serie de categorii pentru care angajarea este mai dificilă, cum sunt tinerii absolvenți, cum sunt persoanele aflate aproape de vârsta de pensionare și care mai greu își găsesc locuri de muncă pe piața muncii, pentru aceste categorii vom dezvolta instrumente de susținere a angajărilor mult mai generoase, susținând un procent semnificativ din salariul brut o perioadă de timp mai lungă”, a adăugat Obran, completând că se vor lua măsuri și pentru zilieri.