Adela Savu Adam, o mămică din Focșani, a relatat pe pagina sa de Facebook felul în care i-a adresat o asistentă de la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani.
În dimineața zilei de miercuri, 17 august, la ora 5:20, ea a ajuns la urgențe cu fetița ei în vârstă de 11 luni deoarece copilul avea febră foarte mare, 39,3.
„Ciocănesc discret la ușă… nimic.. Ciocănesc o a doua oară, în continuare nimic. Împreună cu soțul meu, hotărâm să intrăm. Dintr-o dată, se deschide o altă ușă, de unde iese o “doamnă” abia trezită din somn, și evident deranjată de prezența noastră. Se uită la noi, închide ușa și spune următoarele, citez: “Să-mi bag pu**, îi găsește dracii numai la ora asta să vină. Ferească dumnezeu”. Inițial am crezut că nu aud bine, astfel i-am răspuns nedumerită: “Poftim?!”, ea răspunzându-mi: “Ce poftim? Vă găsiți doar la ora asta să veniți.” (Menționez că toate astea țipând)”, a relatat Adela Savu.
„Vă spun sincer că am rămas șocată, nu-mi venea să cred că se întâmplă cu adevărat. Bineînțeles, nu o să spun că noi am tăcut din gură și înghițit nesimțirea acestei femei, am reacționat, la care ea a început să țipe că va suna la poliție, încă nu ne-am lămurit pentru ce anume. Când am vrut să plecăm dânsa a mai spus: ”ați venit să vadă doctorul copilul? Treceți dracului să-l vad””, a mai povestit mămica.
„Gardienii, probabil cunoscând situația, doar se uitau la noi și a fost de ajuns să înțelegem că nu e ceva neobișnuit. Prin urmare am amenințat-o pe dânsa că o voi filma dacă nu încetează să urle și a hotărât să închidă geamul și să tragă draperia. Îmi pare foarte rău, pentru că știu că nu suntem singurii care trec prin așa ceva și sunt nevoiți să accepte asemenea comportamente din partea celor care nu merită nici măcar titlul pe care îl au. Prin urmare, am plecat acasă, cu un copil de 11 luni, cu temperatură de 39,3. Mulțumim Spitalului Județean”, continuă mesajul femeii.
După ce cazul a devenit cunoscut pe rețelele de socializare, conducerea spitalului a început o anchetă, iar în urma acesteia a propus desfacerea contractului de muncă a asistentei, potrivit g4media.ro. Urmează ca propunerea de concediere a asistentei medicale să fie discutată și votată în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean și în Consiliul de Etică.
Asistenta nu este la prima abatere. La adresa ei au fost mai multe sesizări de-a lungul timpului. Anul trecut, în octombrie 2021, ea a fost sancționată cu tăierea a 10% din salariu, timp de câteva luni, pentru refuz de administrare a tratamentului.
Vă recomandăm și:
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: