AcasăLifestyleCum va fi vremea până în aprilie

Cum va fi vremea până în aprilie

-

Meteorologii spun că în următoarele trei luni va fi un regim termin în încălzire, iar valorile medii vor ajunge și la 12 grade Celsius, în luna martie.

Însă se anunță precipitații excedentare până în aprilie.

Februarie. Temperatura medie lunară va avea valori apropiate de normalul climatologic în regiunile sudice, sud-estice și local în cele vestice și, în general, sub normă în restul teritoriului. Măsurătorile de specialitate arată că media multianuală lunară pentru februarie este de -1 grad Celsius, fiind luate în calcul parametrii monitorizați în intervalul 1981 – 2010.

În ceea ce privește valorile termice medii, specialiștii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la două grade Celsius în Banat, Oltenia și Dobrogea, respectiv de până la un grad Celsius, în Muntenia și Crișana.

Precipitațiile lunare vor avea, în general, o tendință spre excedent în centrul și local vestul țării, iar în celelalte regiuni vor fi apropiate de normele climatologice. Media multianuală a precipitațiilor este stabilită la 31,6 litri/metru pătrat, pentru luna februarie. Cele mai mari cantități de precipitații sunt estimate în Maramureș (până la 57 l/mp), Oltenia (până la 55 l/mp), Crișana și Banat (până la 50 l/mp).

Martie. Temperaturile medii lunare vor fi apropiate de normalul perioadei, în cea mai mare parte a teritoriului, dar posibil mai scăzute, local, în nord, centru și vest. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra, în martie, în zona Moldovei (între -1 grad și 5 grade) și Transilvaniei (între 0 și 5 grade), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Oltenia, respectiv între 3 și 7 grade Celsius, respectiv în Banat, între 4 și 7 grade Celsius.

Cantitățile totale de precipitații se vor putea situa, în cea mai mare parte a țării, peste media climatologică în restul țării, stabilită la 38,3 l/mp. Cele mai mari cantități de precipitații se vor consemna în Maramureș (până la 60 l/mp), Oltenia (59 l/mp), Transilvania și Crișana (până la 54 l/mp) și Banat (53 l/mp).

Aprilie. Valorile termice medii ale aerului se vor putea situa, în general, în apropierea mediei climatologice (9,3 grade Celsius). Temperaturile medii vor fi cuprinse între 5 și 11 grade Celsius, în Moldova. În același timp, valori pozitive, de până la 12 grade Celsius, se vor consemna în Banat, Oltenia și Muntenia.

Pe de altă parte, cantitățile totale de precipitații vor putea fi excedentare, cu precădere în regiunile nordice și centrale, peste normele perioadei, stabilite prin măsurători de specialitate la 51,3 l/mp. În zona Banatului, cantitățile medii de precipitații ar putea ajunge la 78 l/mp, în Oltenia la 75 l/mp, în Transilvania la 70 l/mp, în Crișana la 69 l/mp și în Maramureș la 65 l/mp.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...