Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, spune că după o vară cu temperaturi ridicate, ne așteaptă o toamnă călduroasă, chiar dacă debutul ei vine cu valori mai scăzute. Meteorologul spune că vor fi perioade și cu 30 de grade.
„Cel puțin prima săptămână dă un semnal că e posibil să avem temperaturi ușor mai coborâte în nord, în rest vor fi valori apropiate de normal.
Deja începem toamna, dar așa cum arată primele trei zile, valorile depășesc pragul unei zile de vară, 25 grade, în sud, sud-est și est, ceea ce înseamnă temperaturi agreabile pentru prima parte din septembrie.
Toamna va aduce în atenție multe zile cu valori peste 25 de grade Celsius, semn că vara nu se va lasă dusă atât de ușor.
Și în următoarele zile, chiar dacă a fost o masă de aer rece care a afectat țara noastră, vom avea temperaturi în extremitatea de sud apropiate de 30, posibil peste 30 grade Celsius”, a declarat Elena Mateescu, la Digi24.
Săptămâna viitoare vor temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. La nivelul întregii țări, nivelul ploilor va fi apropiat de cel norma..
În săptămâna 6 – 13 septembrie temperaturile medii se vor situa în limitele climatologice ale perioadei, în toate regiunile. Vor fi cantități de precipitații excedentare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.
În săptămâna 13 – 20 septembrie mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă. Ploile vor fi excedentare în regiunile sudice, sud-estice și la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: