Ce reguli se vor respecta în frizerii, coafor sau în saloanele de manichiură

FOTO: Engin_Akyurt/Pixabay.com
FOTO: Engin_Akyurt/Pixabay.com

Institutul Național de Sănătate Publică a postat în transparență decizională propunerea privind setul de măsuri de relaxarea care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgență.

În ceea ce privește regulile de organizare și desfășurarea a activităților de îngrijire personală în spațiile special destinate, adică la frizerie, coafură, manichiură, pedichiură și cosmetică, trebuie respectate următoarele reguli:

  • Accesul la aceste servicii se realizează cu programare prealabilă, astfel încât să nu existe persoane în așteptare în interiorul incintei, asigurându-se o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare client și o distanță minimă de 2 m, între oricare 2 persoane apropiate;
  • La efectuarea programării, clientul va fi informat asupra faptului ca accesul în interiorul incintei se va realiza doar după verificarea temperaturii, care nu trebuie să depășească 370, sub rezerva absenței simptomelor virozelor respiratorii și cu dezinfecția mâinilor. Operatorul economic are obligația de a pune la dispoziție materialele și substanțele necesare.
  • Personalul angajat are obligația de a purta în permanență mânuși și mască, iar după fiecare client se va proceda la dezinfectarea instrumentarului și suprafețelor de lucru.
  • Măștile de protecție utilizate de personal vor fi schimbate la un interval de cel mult 4 ore, iar mânușile vor fi dezinfectate după fiecare client.
  • Incinta va fi aerisită la un interval de cel mult 2 ore.
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.