Există câte reguli simple pe care trebuie să le respecți pentru a avea preparate din carne de miel fragede și suculente.
Totul începe chiar de la alegerea cărnii la măcelărie. O carne de miel proaspătă este de culoare roz, nu trebuie să fie umedă, pentru că ar fi semn de congelare și decongelare, iar pielea trebuie să fie albă, cu o tentă gălbuie și să nu fie lipicioasă.
Cum se face fragezirea carnii de miel? Temperatura de preparare și baițul sunt foarte importante. Timpul de marinare pentru carnea de miel este de cel puțin 24 de ore, însă poate fi ținută chiar și 6 zile în frigider la baiț.
Cum se face marinarea? După ce sunt presărate mirodeniile uscate peste carne, se pune într-o pungă specială pentru marinat sau într-un vas înalt și se adaugă celelalte ingrediente lichide, precum vinul și uleiul.
De asemenea, foarte important este să îndepărtați grăsimea în exces de pe carne înainte de marinare, pentru că poate apărea un miros neplăcut în timpul gătirii.
Dacă vreți să faceți friptură de miel la cuptor trebuie să știți că nu trebuie gătită carnea la o temperatură de peste 150 de grade Celsius.
În cazul grătarului, jarul nu trebuie să fie foarte intens, iar carnea să nu fie ținută foarte mult pe o parte, pentru a-și păstra suculența. De asemenea, înainte de a pune carnea, ungeți grătarul cu slănină de porc.
Pastrama de miel este un alt preparat gustos, care se gătește mai ușor decât pastrama de oaie. Înainte de a fi preparată trebuie să fie curățată foarte bine carnea și ținută la marinat 72 de ore. După ce se scoate de la marinat, carnea va fi lăsată la aclimatizare timp de câteva ore. Apoi se pune pe grătar, la cuptor sau se prepară la ceaun.
FOTO: moreharmony/Pixabay.com
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: