Cum să-ți transformi baia într-un sanctuar al relaxării?

Baia este prima încăpere în care intri dimineața. Tot acolo îți petreci și acele câteva momente de liniște în timp ce faci o baie seara după o zi încărcată cu tot felul de lucruri. Așadar, nu mai reprezintă doar o încăpere necesară în locuința oricărei persoane, ci și un spațiu destinat detensionării sau începerii zilei într-o notă pozitivă. 

Tocmai de aceea, modul în care arată, dar și funcționalitatea ei vor fi în strânsă legătură cu felul în care tu te simți. În acest articol, te vom ajuta cu idei pentru a-ți transforma baia într-un adevărat sanctuar al relaxării. 

Alege cada sau dușul potrivit nevoilor tale 

Fie că preferi dușul, fie cada pentru baia ta, e important să te îndrepți către variante atât calitative, cât și funcționale. De asemenea, acordă atenție alegerii accesoriilor și ai grijă ca acestea să fie realizate din materiale durabile și estetice, cum ar fi robinetele de apa romstal. Iată cum să alegi cada sau dușul potrivit. 

Cada 

Dacă te-ai hotărât că vrei să-ți instalezi o cadă, ai câteva opțiuni din care poți alege. Desigur, în funcție de nivelul de confort la care aspiri, dar și de bugetul pe care-l ai la dispoziție. Totodată, ia în considerare și forma dorită, materialul și mărimea băii tale. 

O cadă insulară, de exemplu, este cel mai des întâlnită în băile de lux. Forma ei sprijină perfect corpul și oferă un nivel înalt de confort. Este fabricată în diferite forme și mărimi, permițând așezarea în orice colț al camerei dacă spațiul e suficient. 

Cada pe colț este, probabil, modelul folosit cel mai frecvent. Asta datorită versatilității sale, dar și prețului avantajos.

Dușul 

Dacă ai o baie de dimensiuni reduse sau vrei să optimizezi spațiul, probabil vei alege să-ți instalezi un duș. De la tradiționalele dușuri cu cabină până la cele realizate din piatră naturală, și la acest capitol ai mai multe variante. 

Dacă vrei ca dușul tău să fie durabil, ar fi bine să te îndrepți către piatra naturală. Pe lângă aceste avantaje, odată ce faci această alegere, vei beneficia și de un aspect autentic, elegant și foarte puțin probabil să se demodeze cu trecerea timpului. 

Vopsește baia în culori armonioase

Culorile pe care le folosești în amenajarea băii tale vor ajuta la crearea acelei stări de bine. Un criteriu după care te poți ghida este mărimea încăperii. Dacă baia ta este mică și îți dorești să pară cât mai spațioasă, ar fi bine să te îndrepți către culori precum alb, bleu sau verde pastel. 

Dacă ai o baie mare, poți apela și la culori ceva mai închise. Acestea vor crea o ambianță rafinată și elegantă. 

Adaugă materiale naturale 

Este demonstrat că petrecerea timpului în natură ne ajută la bunăstarea întregului organism. Dar dacă ai putea aduce bucăți de natură în baia ta și să te bucuri de beneficiile acesteia zi de zi? În acest sens, poți opta pentru plante și elemente florale care vor ajuta la echilibrarea energiilor, dar și decoruri mici din piatră naturală. 

Plachează pereții și podeaua cu piatră naturală

Azi există și alte variante pe care ai putea să le iei în considerare pentru placarea băii în afară de tradiționalele faianță și gresie. O soluție mult mai plăcută din punct de vedere estetic, dar și mai durabilă este piatra naturală. 

Un alt avantaj al acesteia este că-ți permite să fii creativ. În sensul că piatra naturală poate lua forme diferite – de la mozaicuri mici din travertin până la plăci mari de marmură. Mai mult, fiind un material natural, automat va ajuta la crearea unei atmosfere relaxante. 

Fiecare încăpere din casa ta joacă un rol important pentru starea de bine a ta și a familiei tale. Baia nu face excepție. Așadar, e important să acorzi atenție modului în care o amenajezi, de la alegerea culorii pereților până la selectarea obiectelor de decor. Asta ca să beneficiezi de ambianța potrivită pentru relaxare și detensionare ori de câte ori ai nevoie. 

sursă foto: unsplash.com 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version