Cum să nu fii păcălit la kilometraj când cumperi o mașină la mâna a doua. 5 sfaturi de la RAR

mașină SUV
Foto: Riedelmeier / pixabay.com

Modificarea kilometrajului este o practică foarte des întâlnită. Se estimează că, în Germania, fiecare a treia mașină second hand vândută a avut intervenții la odometru și că în România 3 din 4 vehicule second hand trec prin acest proces de manipulare a kilometrajului înainte de a fi puse pe piață, informează Registrul Auto Român.

„Sub protecția anonimatului pe care îl oferă internetul, o mulțime de site-uri de anunțuri sunt inundate de ofertele celor care știu să modifice kilometrajul vehiculelor. Astfel de fraude sunt greu de detectat și cumpărătorii mașinilor „întinerite” din soft află de intervenție de cele mai multe ori prea târziu – după ce au dat banii și ajung în reprezentanțele RAR sau într-o stație de inspecție tehnică periodică”, spun reprezentanții RAR.

Ei mai menționează că o simplă probă de condus nu este suficientă.

Iată 5 lucruri pe care trebuie să le faceți ca să nu fiți păcăliți, potrivit RAR:

1. Verificați vizual vehiculul și insistați pe detalii. Volanul, maneta frânei de mână, pedala de accelerație, frâna sau ambreiajul cu urme excesive de uzură ar trebui să vă ducă cu gândul la un număr mare de kilometri parcurși de vehicul.

2. Aceleași semne de întrebare să vi le puneți și dacă vedeți un vehicul fabricat recent și cu foarte puțini kilometri la bord, dar care nu mai are anvelopele originale sau acestea sunt uzate excesiv.

3. Cereți cartea de service, de unde puteți afla la ce interval s-au făcut reviziile, ce reparații s-au făcut la vehicul și, bineînțeles, care a fost evoluția kilometrajului. Cum însă pe internet se vând și cărți de service false, gata ștampilate, puteți să le confruntați cu baza de date proprie pe care unii importatori o pun la dispoziție, contra cost.

4. Solicitați cât mai multe acte: contractul de vânzare-cumpărare, facturi, certificatul de inspecție tehnică periodică.

5. Verificați pe site-ul Registrului Auto Român (www.rarom.ro) „cazierul” vehiculului de care sunteți interesat. Aplicația „ISTORIC VEHICUL” oferă gratuit informații referitoare la activitățile derulate la RAR, numărul de kilometri înregistrați în bordul mașinii (kilometri regăsiți în baza de date a RAR sau a stațiilor ITP autorizate), existența/valabilitatea cărții de identitate a vehiculului, câteva date tehnice și de identificare, gradul de poluare și valabilitatea inspecției tehnice periodice. Condiția pentru ca un vehicul să poată fi verificat pe site-ul www.rarom.ro este ca acesta să fi trecut cel puțin odată pe la RAR.

Foto: Riedelmeier / pixabay.com