Cum să ai o locuință intactă și curată atunci când ai un animal de companie

Canapea plină de păr. Podea zgâriată. Pete de noroi prin toată casa. Acestea sunt situații cu care se identifică mulți deținători de animale de companie. Deși a avea o pisică sau un cățel îți poate aduce multe satisfacții, animalele pot contribui și la distrugerea obiectelor de mobilier sau la murdăria generală.

Pentru ca mobila ta să reziste cât mai mult în timp, în compania unui animal domestic, îți oferim câteva sfaturi de amenajare și trucuri care te vor ajuta să faci curăţenie mai uşor.  

Trucuri de amenajare smart

Când te muți într-un loc nou sau doar redecorezi e bine să ai în vedere și efectul pe care animalul tău de companie îl poate avea asupra noii amenajări. Astfel, poți alege materiale și culori care să ascundă sau să prevină zgârieturile provocate de cățel sau pisică.

Alege suprafețe negre

Suprafețele negre vor scoate mai puțin în evidență murdăria provocată de animale în comparație cu unele deschise la culoare, deoarece noroiul adus de animăluțe de afară va fi tot închis la culoare.

Dacă vrei să nu depui foarte mult efort făcând curățenie, optează pentru mobilă închisă la culoare sau vopsește în negru partea de jos a celei existente. Poți aplica o vopsea super lavabila în culori închise și în partea inferioara a pereților, astfel orice urmă de bot umed va putea fi ștearsă cu ușurință.

Alege un parchet laminat

Deoarece animalul tău de companie ta va umbla des cu ghearele netăiate pe podea, trebuie să alegi un material rezistent, pentru a preveni eventualele daune. O soluție eficientă este parchetul laminat: este durabil, fiind construit din plăci cu miez foarte dens care oferă rezistență la impact și la presiune. Stratul superior, în special, protejează lemnul de posibilele zgârieturi.

Parchetul laminat mai are avantajul de a fi foarte ușor de curățat. Igiena poate fi o problemă dacă ai un animal de companie care își petrece o parte din timp și afară și aduce mizeria în interior. Dar acest tip de parchet este ușor de întreținut, tot ce trebuie să faci este să îl ștergi cu o cârpă umedă. Poți achiziționa un parchet laminat rezistent de la un magazin recunoscut pentru calitatea produselor cum este Mathaus, un brand Arabesque.

Investește în materiale decorative

Pentru a prelungi viața canapelei și a scaunelor tale, cumpără mai multe huse, materiale sau prosoape decorative, pe care să le folosești pentru a acoperi obiectele de mobilier. Te vor ajuta să te relaxezi atât pe tine, cât și pe animalul tău de companie, dar mai ales vor proteja canapele de zgârieturi, murdărie și păr.

Optează pentru huse din bumbac sau amestec de bumbac și acrilic, deoarece sunt mai rezistente și pot fi spălate fără probleme la mașină. Mai mult, spre deosebire de cele sintetice, nu vor capta mirosul neplăcut, în cazul în care cățelul tău s-a jucat într-o baltă și apoi a intrat în casă murdar.

Trucuri de curățare

Dacă am vorbit mai sus despre alegerea materialului pentru podea, a culorii potrivite pentru mobilă și a celui mai bun material pentru a proteja obiectele, în continuare vom discuta despre cum să cureți mai ușor murdăria lăsată în urmă de animalele de companie.

Alege un aspirator robot

Când ai un animal de companie, ești nevoit să dai cu aspiratorul constant. Nu doar din cauza părului ci și din cauza mizeriei și frunzelor pe care le aduc în casă, prinse de labe sau de blană.

Pentru asta, poți folosi un aspirator robot. Majoritatea au o formă rotundă și un preț între 500 și 2000 de lei, în funcție de mărime și caracteristici. Aspiratorul inteligent poate să fie programat să funcționeze când ești plecat sau când dormi, practic va aspira în locul tău, pentru ca tu să petreci mai mult timp jucându-te cu animalul tău, nu curățând în urma lui.

Periază des animalul de companie

Pentru că firele de păr pe canapea, pe masă, poate chiar în paharul de apă reprezintă o mare problemă de curățenie, cea mai ușoară și mai eficientă soluție este periatul. Astfel, dacă perii zilnic animalul de companie, acesta va lăsa mai puțin păr în casă și, implicit, tu vei avea mai puțin de curățat.

Perierea este benefică pentru animale, dar și pentru tine. Atunci când treci peria prin părul lor elimini părul căzut, mizeria şi mătreața și împrăștii uleiurile secretate natural de câine sau pisică în toată blana, pentru a-i oferi strălucire.

Folosește role de scame

În momentul în care își iau un animal de companie, mulți oameni investesc într-o colecție mare de role de scame. Acestea te ajută să scapi de părul de animale din locurile mai puțin accesibile – lampadare, colțuri de canapea, spătarul scaunului de birou, unde aspiratorul nu poate ajunge.

Ai putea să cauți și tu oferte pentru a cumpăra en-gros acest tip de role, deoarece îți vor fi utile în mai multe situații: când vin oameni în vizită și nu ai vrea să plece acasă plini de păr, dacă ieși în oraș și vrei ca părul alb al pisicii să nu îți coloreze sacoul negru.

Dacă vrei să ai o casă fără urme de zgârieturi pe podea și mobilă și fără păr de pisică sau câine pe orice suprafață vizibilă, urmează sfaturile de mai sus. Îţi pot prelungi durata de viață a obiectelor de mobilier chiar și cu câțiva ani.

Sursă foto: Shutterstock

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.