Cum mergem la terase de la 1 iunie. Se face rezervare și nu se mănâncă din picioare

FOTO: youleks/Pixabay.com
FOTO: youleks/Pixabay.com

Noile măsuri de relaxare care se aplică de la 1 iunie, incluse într-un act normativ, au fost publicate în Monitorul Oficial. Pe lângă faptul că nu mai e nevoie de o declarație pe propria răspundere pentru a ne deplasa între localități, una dintre cele mai importante măsuri este cea de redeschidere a teraselor în aer liber.

Însă trebuie respectate niște condiții. De exemplu, între mese trebuie să fie o distanță de minim 2 metri și cel mult patru persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite. De asemenea, la terase se va merge pe bază de rezervare.

Va fi interzis transferul meniurilor sau al solnițelor de la o masă la alta fără să fie dezinfectate, iar consumarea produselor în picioare nu se acceptă. Cei care servesc clienții vor purta măști și mănuși de protecție.

Alte reguli pe care urmează să le respecte administratorii teraselor urmează să fie anunțate și de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. De asemenea, premierul Ludovic Orban a precizat că fiind vorba și de servirea mesei, nu nuai a cafelei, băuturilor alcoolice sau a băuturilor răcoritoare, și ANSVSA este implicată în elaborarea acestor norme.

Premierul  Ludovic Orban a intervenit şi a precizat că, fiind vorba şi de servirea mesei, nu numai a cafelei, băuturilor alcoolice sau a băuturilor răcoritoare, şi ANSVSA este implicată în elaborarea acestor norme.

„Mai trebuie stabilite câteva reguli privitoare la modul de servire, astfel încât să existe un risc minim de răspândire a virusului, dar nu vor fi foarte multe reguli decât regulile care să asigure o minimă distanţă fizică, să asigure dezinfectarea suprafeţelor după fiecare client la o masă, să asigure pentru tot ce înseamnă tacâmuri, veselă, tot ce este utilizat în servirea mesei, băuturilor răcoritoare şi băuturilor alcoolice, practic, asigurarea normelor de igienă şi de protecţie sanitară. Dar, cert e că, după 1 iunie, dacă vreţi să beţi o cafea pe terasă, dacă veţi găsi terase deschise, puteţi merge”, a completat Ludovic Orban.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.