Cum îți poți face viața mai ușoară dacă renovezi casa bunicilor

Sursa foto: Burst from Pexels

Renovarea unei case bătrânești poate fi o adevărată bătaie de cap. Un astfel de proiect presupune multe resurse, inclusiv financiare, și nu poate fi pus în aplicare întotdeauna așa cum ți-ai fi dorit.

De exemplu, dacă pe strada respectivă nu a fost trasă încă rețeaua de apă, de gaze sau de canalizare, nu vei putea să-ți racordezi casa la aceste sisteme. În plus, o locuință veche poate fi greu de conectat la aceste rețele, iar racordarea presupune adeseori costuri mult mai mari decât cele estimate inițial. În aceste condiții, este important să pui în balanță costurile, eforturile și beneficiile oricărei lucrări de modernizare și să optezi doar pentru acelea care aduc o îmbunătățire clară traiului. Iată ce ar trebui să știi: 

Cum rezolvi problema apei curente

Dacă locuința nu poate fi racordată la rețeaua de apă, atunci trebuie să găsești o alternativă care să nu fie costisitoare, dar care să asigure un flux de apă în zonele cheie ale gospodăriei. Majoritatea caselor vechi au puțuri săpate în curte, însă acestea sunt greu accesibile, mai ales de către persoanele în vârstă, care nu mai pot căra pe distanțe lungi găleți cu apă. Cea mai bună soluție este să folosești un hidrofor pentru a trage apa din puț spre gospodărie. Hidroforul rezolvă și problema presiunii scăzute la apă, astfel încât casa va fi alimentată cu apă în permanență, iar umplerea rezervoarelor sau a recipientelor mari nu va mai dura minute bune, pentru că presiunea va fi una constantă.

Cum poți suplini lipsa energiei electrice

Te costă prea mult să racordezi întreaga casă la rețeaua de curent electric sau nu ai posibilitatea de a face acest lucru? Se întâmplă mai ales în zonele izolate de munte, unde nu au fost trași stâlpi pentru curentul electric. Vestea bună este că, în acest caz, soluția poate fi una nu numai eficientă, dar și economică. Panourile solare pot alimenta o locuință cu energia de care are nevoie, iar investiția se va amortiza în câțiva ani. 

 

De asemenea, energia panourilor poate fi folosită și pentru a încălzi apa, așa că poți rezolva două probleme dintr-un foc. În plus, poți folosi felinare solare de-a lungul potecilor din curte, astfel încât să nu mai ai niciodată probleme cu vizibilitatea în curte pe timpul nopții. Pe timpul zilei, acestea se încarcă cu energie, iar la înserat îți oferă suficientă lumină încât să te poți descurca prin curte fără să mergi după tine cu felinarul pe gaz. 

Consolidarea ariilor vulnerabile

Cu cât o casă este mai veche, cu atât este mai vulnerabilă la acțiunea factorilor de mediu și este mai puțin eficientă când vine vorba de păstrarea căldurii. Structura casei, starea pereților și a acoperișului ar trebui verificate de un specialist care să-ți facă apoi niște recomandări privind îmbunătățirile pe care le poți aduce acestor zone vulnerabile. Spre exemplu, dacă vrei să izolezi termic pereții pe exterior și pe interior, ar fi bine să îi consolidezi înainte, reparând crăpăturile sau zonele prin care se poate infiltra apa. În caz contrar, izolația nu va fi la fel de eficientă. De asemenea, acoperișul trebuie să fie rezistent și să poată evacua eficient apa, astfel încât aceasta să nu se scurgă pe zidul casei și să se infiltreze în structura pereților.

Soluții de încălzire pentru o casă veche

Cele mai multe case vechi sunt încălzite cu ajutorul sobelor din teracotă care, deși aveau o eficiență crescută la vremea lor, acum nu mai sunt la fel de practice într-o gospodărie în care locuiesc bătrâni. O soluție mai bună pot fi centralele pe lemne, care au avantajele că pot încălzi mult mai rapid o casă, nu sunt foarte costisitoare și pot fi instalate în locuințele care nu sunt racordate la rețeaua de gaze. Sobele moderne pe lemne au o eficiență mult mai mare decât cele vechi, se încălzesc mai rapid și mențin căldura mai mult timp, ceea ce înseamnă că, folosind mai puțin combustibil solid, generează mai multă căldură. 

 

Toate aceste îmbunătățiri care pot fi aduse unei case bătrânești, vechi, vor crește calitatea traiului și vor ușura munca persoanelor în vârstă care locuiesc în ea. În plus, aplicate corect, aceste metode pot reduce inclusiv costurile cu încălzirea sau cu energia electrică, așa că merită să le iei în considerare atunci când planifici un proiect amplu de renovare. 

 

Sursa foto: Burst from Pexels

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.