Cum îți convingi copilul să ia parte la pregătirile pentru școală

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/kids-school-emotions-globe-2835430/

Școala va începe în curând și te gândești cum ai putea să faci din timp toate pregătirile necesare, dar fără să-l stresezi pe cel mic amintindu-i că se termină vacanța. Iată câteva idei simple, prin care îl poți include și pe copil în toate aceste activități, astfel încât să te ajute și să se simtă bine.

Micuților le place să aibă libertatea de a-și alege singuri jucăriile sau dulciurile. Sigur că asta nu este mereu posibil, dar te poți folosi de această dorință ca să-l implici și pe copilul tău în pregătirile pentru școală. 

În acest fel, va fi mai ușor pentru tine, iar el nu se va întrista la gândul că se termină vacanța. Dimpotrivă, se va bucura să te însoțească la cumpărături și să alegeți împreună toate rechizitele de care va avea nevoie. Copilul va face un lucru util, dar și plăcut pentru el, pentru că se va putea mândri în prima zi de școală cu noul ghiozdan, pe care singur și l-a ales.

Lasă-l să-și aleagă rechizitele

Așa cum le place să-și aleagă hăinuțe sau jucării, copiii se bucură să poată alege singuri și rechizitele pentru școală. Se vor simți independenți și vor putea să-și arate în acest fel gusturile și personalitatea. La fel cum noi vrem să purtăm un anumit tip de accesorii, și cei mici vor să-și poată manifesta preferințele pentru diferite obiecte. Prin urmare, mergi la cumpărături cu copilul tău și alegeți împreună un nou ghiozdan, un penar frumos, creioane colorate sau coperți amuzante pentru caiete și manuale.

Trebuie doar să stabilești un buget în care să vă încadrați și anumite dimensiuni pentru ghiozdan, astfel încât acesta să nu fie nici prea mare și greoi, nici prea mic și neîncăpător. Copilul va înțelege că trebuie să respecte aceste criterii. Apoi lasă-l să aleagă el modelul dorit. Dacă nu ai prea mult timp de umblat prin magazine, poți face cumpărăturile online, dar tot alături de cel mic. La Fabrica de Magie vei găsi o gamă foarte variată de ghiozdane, inclusiv modele cu personaje din desenele animate: Trolii, Patrula Cățelușilor sau Minionii. În acest fel, ghiozdanul nu va fi un simplu accesoriu, ci un obiect care îi va aminti copilului de eroul său preferat. Este mai ușor să te concentrezi la ore când știi că ai lângă tine, în bancă, „un prieten”.

Stabiliți programul zilnic

Totul este mai ușor dacă e cunoscut din timp. Copilul se va adapta mai repede la programul strict de școală dacă vei discuta cu el, cu câteva zile înainte, despre rutina zilnică pe care o presupune începerea școlii. Astfel, veți stabili împreună ce va face după ce vine de la ore, cât timp are voie să se joace, cât timp va aloca pentru teme și eventuale cursuri opționale, cât timp se va juca afară. 

Poți discuta și despre meniul din fiecare zi, mai ales dacă știi că este mai mofturos la mâncare. Puteți face împreună chiar și o listă, unde să notezi ce va avea de mâncare la prânz în fiecare zi a săptămânii. Poate fi o listă mai generală, de tipul: Luni – carne și cartofi, Marți – pește cu legume, Miercuri – paste etc., astfel încât să fie mai ușor și pentru tine să te organizezi. Iar cel mic nu va mai avea nicio scuză să refuze mâncarea, din moment ce ați scris lista împreună și el „și-a dat acordul”.

Faceți noi planuri de vacanță

Ca să fie mai ușoară trecerea de la vacanță la școală, poți discuta cu micuțul tău despre noi planuri de distracție, pentru următoarele zile libere. Așa cum ție îți face bine să te gândești la următorul concediu atunci te întorci la muncă, la fel este și pentru un copil. Spune-i că nu mai este mult timp până la următoarea excursie, care poate fi organizată într-un weekend, sau vino cu propuneri despre ce ați putea face în vacanța de iarnă.

Încearcă aceste recomandări și o să vezi că va fi mai ușor pentru copilul tău să accepte că vacanța e pe sfârșite și va dori să se implice activ în toate pregătirile necesare pentru școală.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.