Cum își vor afla elevii notele de la Evaluarea Națională. Schimbare în ceea ce privește afișarea rezultatelor

rata de promovare bac 2019
Foto: olttv.ro

Actualizare 10:00. Ministerul Sănătății a venit cu o precizare în care spune că nu a fost aprobat niciun set de măsuri sau recomandări cu privire la anul școlar care va începe în toamnă.

„Având în vedere dezbaterile din spațiul public privind recomandările care vor fi aplicate la reluarea procesului de învățământ în toamnă, Ministerul Sănătății precizează următoarele:

În prezent, Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică nu au aprobat un set de măsuri sau de recomandări care trebuie aplicate în unitățile de învățământ la reluarea activității, în contextul epidemiologic al COVID-19.

Pentru o perioadă a existat conturat în linii generale un document vechi de lucru, care nu mai este de actualitate în faza epidemiologică actuală. Ministerul Sănătății precizează că, în funcție de evoluția epidemiologică din lunile de vară, Institutul Național de Sănătate Publică poate elabora sau nu un set de măsuri care să fie aplicate în unitățile de învâțământ după reluarea activității educaționale”, transmite Ministerul Sănătății.


Absolvenții clasei a VIII-a susțin miercuri proba scrisă la Matematică în cadrul Evaluării Naționale 2020. La finalul probei, elevii vor primi un cod unic pe care îl vor putea folosi pentru a intra pe site-ul Ministerului Educației, pentru a vedea ce note au obținut.

Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor vor fi afișate pe site-ul Ministerului Educației pe 22 iunie, iar notele finale, după contestații, vor fi publicate pe 27 iunie.

La examenele de Evaluare Națională de anul acesta s-au înscris 170.000 de elevi absolvenți de clasa a VIII-a. Potrivit ministrului Educației, Monica Anisie, vor participa peste 75.000 de profesori, iar examenele se vor desfășura în 4.253 de centre de examene.

Un cadru medical se va ocupa de triajul epidemiologic și va îndruma elevii către sălile de examen. Ministrul Educației a recomandat ca pentru copiii care au temperatură peste 37,3 grade testul cu termometrul să fie repetat de trei ori, cu o pauză de câteva minute.

Toate școlile au dezinfectanți și s-a făcut dezinfecția centrelor de examinare. Lucrările elevilor vor fi distribuite pentru corectare în alte județe decât în cele în care s-au susținut examenele.

Peste 900 de elevi vor susține evaluarea națională în condiții speciale. Potrivit Ministerului Educației, în jur de 50 de elevi sunt în izolare.

La proba de Limba română a fost depistat un singur elev cu febră la Constanța. Ministerul Educației a precizat că elevul care s-a prezentat la examen avea o branulă la mână, fiind în tratament pentru enterocolită.

Elevul va susține examenele în sesiunea a doua Evaluării Naționale, care se va organiza pe 29 iunie.

Calendarul Evaluării Naționale 2020

  • 2-5 iunie 2020 Înscrierea la evaluarea națională
  • 15 iunie 2020 Limba și literatura română – probă scrisă
  • 17 iunie 2020 Matematica – probă scrisă
  • 18 iunie 2020 Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 22 iunie 2020 (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 22 iunie (ora 16:00-ora 19:00) – 23 iunie (ora 8:00-ora 12:00) Depunerea contestațiilor
  • 23-26 iunie 2020 Soluționarea contestațiilor
  • 27 iunie 2020 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.