Cum îţi construieşti o casă pe roţi

proiect_gata_tot_1_lateral
Cu costuri mici de construcţie şi întreţinere, casele de mici dimensiuni au din ce în ce mai mult succes. Unii au mers însă atât de departe încât şi-au ridicat o casă pe roţi.

Unul dintre constructori a avut inspirata idee de a împărtăşi pe blogul personal toate etapele construcţiei unei case pe roţi.

Mai întâi, a găsit platforma, pe care a cumpărat-o cu numai 750 de dolari. Alte câteva sute au costat micile reparaţii pe care a trebuit să le facă la aceasta.

Alţi 600 de dolari au fost cheltuiţi pentru sistemul de încălzire al micuţei locuinţe. A fost ales un sistem second hand, folosit cândva pentru încălzirea unei ambarcaţiuni.

A consultat persoane care au mai ridicat astfel de case şi tâmplari. Apoi, a dus platforma într-un hangar şi s-a apucat de treaba.


Între timp, şi-a dat seama că „mic nu înseamnă deloc şi simplu”, după cum mărturiseşte chiar el blog.

 


Dar a continuat. A realizat mai întâi duşumeaua, apoi s-a apucat şi de pereţi. A folosit masiv placile de lemn, material uşor, bun izolator şi destul de rezistent.

Într-un final, a postat imaginile cu casa finalizată, gata de locuit.

Dacă ţi-a plăcut articolul şi vrei să te ţinem la curent şi cu alte proiecte interesante de locuinţe, te poţi alătura, printr-un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version