AcasăAlegerile editorilorCum arată metroul în Coreea de Nord - FOTO

Cum arată metroul în Coreea de Nord – FOTO

-

Ascuns la o adâncime de 100 de metri, metroul din Phenian este una dintre cele mai interesante și misterioase rețele de transport subteran din lume.

Doar câteva mii de turiști intră anual în Republica Democratică Coreeană, iar traseul acestora este prestabilit, astfel că viața de zi cu zi a milioanelor de cetățeni nord-coreeni este, de obicei, inaccesibilă.

Elaine Li, 25 de ani, a vizitat țara comunistă și a documentat, pe contul ei de Instagram, experiența, prin fotografii.

Într-un interviu acordat CNN, tânăra din Hong Kong, a povestit atmosfera din metroul nord-coreean.

”Cu toate că este foarte slab luminat, interiorul stațiilor este foarte îngrijit. Sunt candelabre, coloane de marmură și tablouri cu Kim Jong Il”, a precizat tânăra cu peste 133.000 de ”followeri” pe Instagram.

Călătorii citesc ziarele afișate de-a lungul platformei. Nu există reclame, doar propagandă. Elaine Li a spus că nu a avut nevoie de aprobare pentru a face fotografii la metroul din Phenian, însă că a putut coborî doar la unele stații.

Puțini nord-coreeni folosesc telefoanele în timpul călătoriilor și la fel de puțini comunică între ei în timpul drumului.

Iată câteva fotografii realizate de Elaine Li la metroul din Coreea de Nord.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Alte articole despre Coreea de Nord.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...