AcasăAlegerile editorilorCum arată masca sanitară reutilizabilă realizată de cercetătorii americani

Cum arată masca sanitară reutilizabilă realizată de cercetătorii americani

-

Măștile N95, considerate a fi printre cele mai eficiente în limitarea transmiterii virusului SARS-CoV-2, au fost reinterpretate de cercetătorii de la MIT, astfel încât să poată fi refolosită în condiții de siguranță maximă.

Oamenii de știință au reușit să filtreze, cu ajutorul noilor măști, particulele care conțin virusul.

În timp ce măștile N95 sunt confecționate în totalitate dintr-un material special care filtrează picăturile aeriene și fluidele care ar putea conține virusul Covid-19, noua mască MIT este produsă din silicon, scrie CNBC.

Măștile de silicon au doar două mici discuri din materialul N95, prin care este filtrat aerul. Măștile în sine pot fi sterilizate și reutilizate mult mai ușor. Chiar și așa, filtrele trebuie înlocuite.

Măștile N95 sunt esențiale în special în munca din spitale, cadrele medicale fiind cele mai expuse la îmbolnăvire în timpul epidemiei.

Foto: MIT

Invenția oamenilor de știință americani, care și-au publicat invenția într-un jurnal medical, poate fi sterilizată cu abur sau într-un cuptor și chiar prin frecarea cu alcool sau cu un alt dezinfectant.

Măștile de protecție nu vor dispărea prea curând din societate, avertizează cercetătorii, care se așteaptă ca un vaccin pentru noul coronavirus să fie gata abia peste mai multe luni de zile.

Mai mult, aceste măști reutilizabile sunt mult mai prietenoase cu mediul, producând mult mai puține deșeuri.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...