Cum ar putea insulele din România să devină paradisuri fiscale

Foto: Pixabay

Deputați din partea PSD, ALDE și UDMR au adoptat, într-o ședință comună a comisiilor de specialitate, un proiect de lege inițiat de senatorul Șerban Nicolae care propune scutirea de taxe și impozite pentru insule și grinduri în administrare publică sau privată.

Proiectul de lege este, însă, unul foarte ambiguu, mai ales după modificările făcute azi de juriști și de reprezentanții Comisiei de Administrație Publică, și ar putea permite desfășurarea unor activități economice privind jocurile de noroc pe insule şi grinduri, inclusiv în Rezervaţia Biosfera Delta Dunării.

Proiectul de lege propune un regim fiscal derogatoriu şi un regim juridic special care se aplică pentru insule, grinduri şi alte suprafeţe de uscat cu potenţial de exploatare economică precum și construcţiilor edificate pe acestea şi activităţilor economice aferente.

Astfel, aceste teritorii ar urma să fie suctite de la plata impozitului și a taxelor pe teren, dar și de la plata dărilor pentru construcțiile civile de pe aceste terenuri, dacă sunt utilizate exclusiv pentru activităţi economice constând în producerea de energie regenerabilă, turism, agrement, alimentaţie publică, comerţ cu amănuntul, jocuri de noroc, precum şi serviciile conexe acestora.

Opoziția a criticat imediat inițiativa. Deputatul USR Stelian Ion a declarat că ”se creează paradisuri fiscale pentru niște băieți deștepți, pentru cei care au pus mâna pe insula Belina sau pentru cei care au afaceri de jocuri de noroc în Delta Dunării”.

Proiectul urmează să intre în dezbterea plenului Camerei Deputaților, care este și for decizional în acest caz.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version