Cum alegi o imprimantă bună. 6 sfaturi de care trebuie să ții seama

cum alegi o imprimantă bună

Atunci când vrei să îți cumperi o imprimantă nouă e bine să ai în vedere mai multe aspecte. Iată cum alegi o imprimantă bună.

În primul rând, dacă îți faci cumpărăturile online, alege un site de încredere. În al doilea rând, după ce ți-ai făcut o primă idee cu privire la imprimantele care te atrag cel mai mult, citește cu atenție recenziile altor clienți despre produsele respective. În acest fel vei putea descoperi dacă anumite modele au probleme frecvente și vei ști să le eviți.

După aceste două etape ale selecției unei imprimante, iată ce mai trebuie să ai în vedere când vine vorba de cum alegi o imprimantă bună:

1. Ce funcții are imprimanta. Ai nevoie de o imprimantă simplă sau de una multifuncțională? Dacă ai nevoie de o multifuncțională, gândește-te ce funcții vrei să aibă. Pe siteuri precum cartuseria.ro există o mulțime de tipuri de imprimante (cu scanner, fax, xerox etc). În ceea ce privește scannerul, află înainte în ce formate vor fi salvate documentele și fotografiile scanate (altfel riști să te trezești că nu poți salva scanările în formatul de care ai nevoie).

2. Culorile. Poți alege o imprimantă alb-negru sau una care printează color, în funcție de necesitățile tale.

3. Înainte de a cumpăra o imprimantă anume, e bine să faci o analiză a consumabilelor de care vei avea nevoie. Vei avea nevoie de cartușe noi de fiecare dată sau vei putea să le umpli din nou cu cerneală pe cele vechi? Ce fel de consumabile va trebui să cumperi: cartușe, flacoane cu cerneală etc?

De asemenea, e bine să ții minte faptul că prețul consumabilelor și frecvența cu care va trebui să le schimbi variază în funcție de tipul de tehnologie al imprimantei: cu laser, inkjet, tehnologie de printare termică sau CISS.

Cum alegi o imprimantă bună – ce e rezoluția de printare

4. Un alt aspect pe care trebuie să îl cunoști este compatibilitatea imprimantei cu sistemele de operare (Windows, Linux, Mac etc). De pildă, dacă ai acasă un calculator ce funcționează cu o versiune veche a unui sistem de operare, asigură-te că noua imprimantă este compatibilă cu acel sistem.

5. Printare față / verso. Trebuie să afli dacă aceasta se face automat sau manual.

6. Rezoluția de printare este foarte importantă deoarece ea este cea care face să ai o imagina bună și clară sau una pixelată. Rezoluția de printare este dată de numărul de DPI (dots per inch, adică „puncte pe inch”). Concret, DPI se referă la numărul de puncte individuale care pot fi amplasate pe o linie lungă de 1 inch (2,54 de centimetri).

Cu cât rezoluția de printare este mai mare, cu atât imaginile printate vor fi mai bune, mai clare și mai „bogate” în informații și culori. O rezoluție de 600 X 600 DPI este considerată o rezoluție medie pentru o imprimantă. Vei găsi pe piață și imprimante cu rezoluție de printare 300 X 300, 1.200 X 1.200 și o poți alege pe cea care ți se potrivește.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.