La Huși, într-o bibliotecă școlară, o fată alege la întâmplare cărți. Le ia acasă și le citește, fără să știe care e potrivită sau nu vârstei sale. Așa descoperă, printre altele, ”Moromeții”, iar primul volum o cucerește de-a dreptul.
Încă din gimnaziu știa că vrea să meargă la ”Litere”, însă în liceu și-a dat și mai bine seama de acest lucru. Profesoara nu îi dicta comentarii, nu o obliga să memoreze texte, ci pur și simplu o atrăgea spre lectură și urmărea ca ea și colegii săi să înțeleagă textul. Sau măcar să încerce, nu să se lase pradă comentariilor literare ce păreau să exprime totul atât de frumos, dar nu făceau altceva decât să le pună niște ochelari de cal.
Acum, fata de mai sus a devenit profesor de română și are în față niște statistici care te fac să te iei cu mâinile de păr. Poate cel mai bun exemplu e această realitate: 42% dintre absolvenții de gimnaziu din România sunt analfabeți funcțional. Adică ei știu să citească, dar nu înțeleg ce au citit.
Mă întâlnesc cu Cristina Tunegaru la o gură de metrou, la câteva zile după ce a postat pe Facebook un autodenunț în care spunea deschis că nu respectă programa școlară. În mesaj, tânăra recunoștea că nu citește cu elevii la ore ”poeziile de Eminescu, „Amintirile” lui Creangă, baladele populare, pastelurile de 150 de ani, nuvelele lui Slavici” și că alege, în schimb, ”poezii frumoase de Magda Isanos sau Tudor Arghezi, texte din literatura universală ca „Micul Prinț” sau „Cartea junglei”, fragmente din marii autori ai literaturii universale ca Cervantes sau Shakespeare”.
Întrucât ziua aceasta friguroasă de martie în care am ales să ne vedem nu are nici pe departe culorile vesele din pastelurile lui Alecsandri, ne refugiem într-o cafenea vis-a-vis de parcul IOR. Pare să aibă 22-23 de ani și să fie la primii ei ani în învățământ, iar câțiva ”șacali” de pe Facebook au atacat tocmai acest aparent punct slab. Însă, nu e chiar așa. Cristina Tunegaru are 29 de ani, este de șase ani la catedră și la cel mai recent examen de titularizare susținut a luat nota 9,65.
Elevul român are toate șansele să ajungă un om ușor de manipulat
”Nu se mai poate așa!”, îmi spune, iar ochii ei maronii, adineaori blajini, par să se mărească și devin furioși. Trec doar câteva minute de când am început să vorbim și aflu care este problema cu acești copii de gimnaziu care nu citesc sau care nu înțeleg ce citesc: ei sunt viitoarea generație care nu are nimic de spus.
”Vorbim de Fake News [știri false – n.r.]. Copiii aceștia trebuie să își dea seama ușor care este tema, subiectul și să găsească acele argumente valide”, spune Cristina. Implicațiile sunt demne de analizat. Copiii care nu dezvoltă această ușurință de a analiza argumente, dovezi, ajung adulți ușor de manipulat și fără rol în dezvoltarea noastră socială. Iar România de astăzi, unde știrea falsă a ajuns să modeleze societatea de-a dreptul, ne arată că, în educație, facem ceva greșit de zeci de ani încoace.
O întreb dacă s-a schimbat ceva în programa școlară, în cei 20 de ani care au trecut de la perioada în care ea era în gimnaziu până acum. Îmi răspunde că nu vede absolut nimic nou, în programă și în manualele de română pentru gimnaziu au rămas în continuare lecturi greoaie, neadaptate vârstei copiilor și departe de realitățile societății de acum.
Versuri de a VI-a: ”Sufletu-mi nemângâiet / Îndulcind cu dor de moarte”
”Esențial este să reușim să stârnim interesul pentru lectură, să avem tineri capabili să înțeleagă texte, să extragă informațiile esențiale. Lectura nu trebuie să fie o corvoadă, dar textele cu arhaisme nu ajută deloc. Nică e amuzant, dar ”Amintirile” sunt greoi de citit. Copiii trebuie să îl citească având dicționarul în mână. E frustrant și obositor. Lectura nu îți mai dă nicio bucurie”, spune ea. Încurajator, spune Cristina, este că acești copii vor să citească. Chiar i-a găsit citind în pauze lecturi contemporane și perfect adaptate vârstei lor, cum este ”Jurnalul unui puști”, de pildă. Îmi dau seama că, de la începutul discuției noastre, e prima dată când zâmbește.
Îmi amintesc că, la postarea de pe Facebook, lumea s-a scandalizat cel mai tare pentru că pe lista ”neagră” a Cristinei erau clasici ca Eminescu, Creangă, Slavici și nu pentru realitatea asta cruntă care arată că elevii noștri nu citesc sau nu înțeleg ce citesc. ”Mă amuz foarte tare pentru că și eu sunt moldoveancă”, îmi spune ea, făcând referire la primii doi de mai sus. Apoi, cu un entuziasm vădit, îmi arată cât de mult îi place ei Eminescu, cum l-a descoperit, cum l-a înțeles, cum a influențat-o. Însă, toate acestea în liceu și, mai ales, la facultate. Abia atunci opera lui Eminescu a însemnat cu adevărat ceva pentru ea.
Și îmi arată și de ce crede că locul operei lui Eminescu nu este în gimnaziu. În clasa a VI-a, de pildă, elevii studiază ”Peste vârfuri”, în care li se vorbește inclusiv despre dorul de moarte. Iată cele trei strofe:
”Peste vârfuri trece luna,
Codru-şi bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.
Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemângâiet
Îndulcind cu dor de moarte.
De ce taci, când fermecată
Inima-mi spre tine-ntorn?
Mai suna-vei, dulce corn,
Pentru mine vreodată?”.
O casă fără fundație, cu acoperiș ”în aer”
Cristina e de părere că trebuie să scăpăm din capcana aceasta pe care singuri ne-am pus-o. Le impunem acestor copii texte peste puterea lor de înțelegere și dincolo de interesele lor, de coordonatele vieții lor. ”Încercăm să clădim ceva, dar nu avem fundație. Noi punem acoperișul în aer”, exprimă ea plastic starea actuală.
Copiii nu vor descrieri nesfârșite, iar programa le dă Calistrat Hogaș și Panait Istrati, ei vor aventură, dar trebuie să treacă prin pastelurile lui Alecsandri. Ei nu știu încă să citească corect și fac greșeli de vorbire (”Avem elevi de clasa a VII-a care nu pot pune cap la cap cuvinte ca să facă o propoziție”), iar programa insistă pe gramatică teoretică, pe tabele greoaie cu modurile verbului, de la indicativ la supin.
Am vrut să vedem cum alege Cristina să facă educație în gimnaziu. Ce ”beton” pune în fundații și cum ridică zidurile acestei construcții complicate numită educație de calitate.
1. dintre cele patru ore de română pe săptămână, una este de lectură;
2. textele sunt uneori alese chiar de elevi; alteori, Cristina alege textele potrivite pentru elevii săi (după ce le află interesele, pasiunile, nivelul de cunoștințe actual etc). ”Nu trebuie să îmi placă mie un anumit autor, mă gândesc la ei, să le placă lor. Nu contează textele, ci ce faci eu ele”, explică ea;
3. textele sunt discutate. ”Vreau să le creez niște deprinderi, să arate că înțeleg textul, să fie capabili să dea un răspuns”;
4. exercițiile de gramatică normativă, al căror scop este învățarea scrierii corecte, iau locul de multe ori noțiunilor de gramatică teoretică. Cristina consideră că multe dintre noțiunile din gramatica de gimnaziu sunt greu de înțeles de copiii de această vârstă.
O rog să îmi spună câteva dintre aceste lecturi altfel pe care le încearcă la c
lasele sale (fie alese de ea, fie alese, preferate de elevi) și care îi fac pe copii să iubească cititul și să înțeleagă, să evolueze în dezvoltarea lor personală.
Clasele V-VI
Singur pe lume, Hector Malot
Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi, Nikolai Nosov
Alice în țara minunilor, Lewis Carroll
Cărțile cu Apolodor, Gellu Naum
Aventurile lui Tom Sawyer, Mark Twain
Fram, ursul polar, Cezar Petrescu
Cronicile din Narnia, Lewis C. S.
Clasele VII-VIII
Comoara din insulă, Stevenson, R. L.
Cișmigiu & comp., Grigore Băjenaru
Omul invizibil, H. G. Wells
O călătorie spre centrul pământului, Jules Verne
Romanul adolescentului miop, Mircea Eliade
În ziua întâlnirii noastre nu are ore, dar se duce să îi pregătească suplimentar, pentru Evaluarea Națională, pe copiii de a opta. A preluat clasa toamna trecută și la ei nu își permite să încerce pe de-a întregul stilul ei de educație. Timpul e pur și simplu prea scurt. Trebuie să recapituleze toată gramatica din V-VII și, în același timp, să predea programa de a VIII-a.
”Wake me up, before you go-go”
Un radio mormăie reclame în biroul larg în care aștept să sosească directorul educativ al școlii ”Sfinții Voievozi” din București. Însă, când muzica începe, totul e mai clar, mintea parcă are deodată controlul butonului de volum. Aud cât se poate de clar un vers ”Wake me up, before you go-go”. Desigur, hitul lui George Michael din epoca Wham! este despre cu totul altceva, însă versul acesta, luat izolat, mă face să mă gândesc la relația profesor-elev. Mă face să înțeleg mult mai bine, după aproape o oră de când am terminat discuția cu Cristina Tunegaru, ce putere fantastică are în mâini un profesor de română. El este cel mai în măsură să îi trezească pe acești copii în zorii adolescenței și să îi convingă că e vremea pentru un mic dejun sănătos și consistent, în care vitaminele și mineralele sunt dragostea față de lectură și puterea, capacitatea de a discerne.
Încerc să las deoparte acest gând cu prea multe implicații și să mă concentrez pe orice detaliu din încăpere. Văd câteva decorațiuni făcute de copii, pe care tocmai imperfecțiunea le face atât de frumoase. Apoi, ochii îmi cad pe o bibliotecă aflată chiar în stânga mea, la circa un metru. Încerc să deslușesc titlurile de pe cotoarele cărților și, în scurt timp, îmi dau seama cât de frumos ar fi dacă un copil de gimnaziu ar citi măcar jumătate dintre aceste cărți fabuloase. Notez cu entuziasm titlurile cărților, în ordinea lor:
Minunatele călătorii ale lui Nils Holgersson (Selma Lagerlof)
Ocolul Pământului în 80 de zile (Jules Verne)
Aventurile a trei ruși și trei englezi în Africa Australă (Jules Verne)
Nord contra Sud (Jules Verne)
Steaua Sudului (Jules Verne)
Călătorie spre centrul Pământului (Jules Verne)
Căpitan la 15 ani (Jules Verne)
Insula cu elice (Jules Verne)
Doi ani de vacanță (Jules Verne)
Prinț și cerșetor (Mark Twain)
Tom Sawyer în străinătate (Mark Twain)
Tom Sawyer detectiv (Mark Twain)
Cheița de aur (Aleksei Nicolaevici Tolstoi)
Călătoriile lui Gulliver (Jonathan Swift)
Morcoveață (Jules Renard)
Povești cu zâne (Contesa de Segur) 
Motanul încălțat (Charles Perrault)
Moby Dick (Herman Melville)
Singur pe lume (Hector Malot)
Cuore (Edmondo De Amicis)
Povești (Hans Christian Andersen)
Vrăjitorul din Oz (L. Frank Baum)
Aventurile lui Pinocchio (Carlo Collodi)
Piciul (Alphonse Daudet)
Cartea junglei (Rudyard Kipling)
Colț alb (Jack London)
Cu un raft mai jos, găsesc cărți despre atât de iubita lume a magiei, îndrăgită de copii datorită unor filme cu un succes contemporan uriaș. Și, coborând încă un raft, chiar la baza bibliotecii, găsesc și fantastica serie a lui Alexandru Mitru, ”Din marile legende ale lumii”.
Iuliana Soare este director educativ și, de zeci de ani, profesoară de chimie. Își amintește de anii săi ca elev, în Brăila, și de cât de mult i-au plăcut ”Moromeții” lui Preda, dar și operele lui Creangă și Bacovia.
”Cred că ține de profesor să îi atragă pe elevi spre un anumit text. Am fost cu elevii clasei la bojdeuca lui Creangă și le-am văzut bucuria de a descoperi lucruri despre care citiseră în ”Amintiri”. Cred că e normal ca profesorii să își aleagă textele de la clasă, dar cred că e firesc să se studieze autori români, până la urmă disciplina se numește limba și literatura română”, îmi spune dânsa.
Adaugă fiecărei fraze un zâmbet cald, dar mă surprinde faptul că starea dânsei, expresia feței nu se schimbă în funcție de pozitivul sau negativul subiectului abordat, schimbări pe care le-am observat atât de evident la întâlnirea cu Cristina Tunegaru. Realizez că am în față o profesoară care propune o adaptare lină a educației la nevoile elevilor de astăzi, pe când în ochii Cristinei văzusem o arzătoare dorință de schimbare radicală, de revoluție și îmi amintesc o dată în plus de acel hotărât ”Nu se mai poate așa”.
Ca director educativ, Iuliana Soare a fost mereu preocupată de impactul activităților de la clasă asupra psihicului elevilor. A căutat să dubleze experiențele de la clasă cu experiențe personale. Elevii au studiat Creangă, au mers la casa lui Creangă; elevii au învățat la istorie despre perioada medievală, așa că un drum spre orașele medievale ale României s-a dovedit a fi unul mai mult decât necesar în procesul acesta al înțelegerii. A ținut foarte mult să fie și profesor documentarist, iar școala să aibă un centru de documentare, pentru ca elevii să aibă mereu la îndemână șansa de a explora dincolo de materie, dincolo de ore. Educația obligatorie să fie doar baza unei educații izvorâte din plăcere.
Însă, crede că și unele practici vechi de zeci de ani – și larg contestate în învățământul modern – au rostul lor. ”Studii psihologice recente arată că nu ar fi potrivit să îi îndemni pe copii să învețe pe dinafară un text. Desigur, sunt și studii care spun contrariul, dar pare că majoritatea experților sunt în prima categorie. Însă, eu cred că memorarea este un exercițiu fantastic. Memorând și recitând, elevii sunt formați să comunice și să scape de stres, să vorbească în fața unui auditoriu”.
Când Limba română devine ”ceva aproape neinteligibil”
Prin doamna Soare ajung să o cunosc pe Gabriela Dăianu, una dintre cele mai apreciate tinere profesoare de română din București. Înainte să o cunosc mai îndeaproape, la o căutare Google pe telefon, îi găsesc numele în Gazeta de Sud, jurnaliștii olteni consemnând cu mândrie în 2007, într-o știre de două paragrafe, că Maria Gabriela Dăianu, elevă a Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, a ocupat locul 1 la olimpiada națională de română. Găsesc însă chiar mai relevantă o informație din al doilea paragraf, în care ni se spune că tânăra elevă de a XI-a a primit și un premiu special pentru calitatea argumentării.
Mai mult, observ că Gabriela s-a titularizat ca profesor de română cu media 9,92 și este în prezent doctorandă a Universității din București.
Îmi aduc aminte de dorința Cristinei de a le da elevilor săi puterea de a construi argumente și de a analiza cât mai lucid argumentele altora. Așa că mi se pare că am ajuns exact la persoana care trebuie.
”Referitor la programă – o să încep cu o stare de fapt pe care am observat-o. În clasa a V-a, elevii ajung cu ideea preconcepută că [materia de – n.r.] Limba română are conținuturi accesibile, pe care le știu deja din clasele primare, dar și pentru că au apanajul limbii native. O perioadă, rămân suspendați în această blazare, conceptele continuă o vreme să le sune cunoscut, se conving că au avut dreptate, căci și programa le permite, până la un punct, să creadă acest lucru.
Ei bine, odată ce conceptele noi și greoaie încep să iasă la iveală, iar ei să nu mai beneficieze de acele ancore pe care se bazau, au o revelație pe care prea puțini reușesc să o depășească. Densitatea noilor noțiuni îi copleșește pe unii dintre elevi atât de tare, încât, din acel moment încolo, nu vor mai reuși să țină pasul cu evoluția materiei, nu vor putea face conexiuni și nu vor putea avea o viziune clară asupra a ceea ce au, practic, de învățat. Or, în acest punct, strategiile de a-i resuscita pe acești elevi sunt limitate, atâta timp cât nu treci decât din greu în mai greu, din mult în mai mult.
Stufoasă, aglomerată și abundând în concepte, programa actuală conduce la acest ”gap” insurmontabil dintre elevii foarte buni, care țin pasul și cei confuzi, pentru care Limba română a devenit ceva aproape neinteligibil. Desigur, prin lucru diferențiat si centrarea pe elev, poate fi echilibrată situația, dar asta e, deja, altă discuție. La fel ca și cea legată de necesitatea unor probleme dificile, care să stimuleze gândirea – cum sunt unele de gramatică – sau lectura autorilor canonici – pentru a cunoaște exemplaritatea, valoarea și anduranța la testul timpului în ceea ce privește literatura”.
E aproape miezul nopții în această zi în care am căutat să aflu ce le-ar trebui elevilor români pentru a ajunge oameni care să compună o societate așa cu ne-o dorim. Îmi amintesc că în fața școlii pe care am vizitat-o, pe un gărduleț de metal dintre blocuri, zăcea o plapumă galbenă. Udă, cu pete de mucegai. Aruncată pur și simplu și neridicată de acolo cu zilele. Îmi aduc aminte de un polițist din Gara de Nord, care le spunea unor copii ai străzii ”Valea, să nu vă mai văd pe aici”, pentru ca apoi să își așeze mândru șapca pe cap, în timp ce mergea țanțos în fața colegei sale. Și îmi amintesc mai ales de un elev cu față șmecheră dintr-un McDonald’s din Drumul Taberei, care spunea definiția din carte a unor noțiuni de gramatică, iar grupul din care făcea parte se amuza copios de fiecare dată când cuvintele acelea alese, dar străine lui, îi ieșeau din gură. Elevul știa, dar nu înțelegea.
STATISTICI
- La examenul de Evaluare Națională, elevii primesc texte la prima vedere. Ei trebuie să arate că sunt capabili să înțeleagă textul și să dovedească faptul că stăpânesc gramatica limbii române. În 2016, 18% dintre elevii care au susținut examenul au luat note mai mici de 5 la limba română. 45% dintre ei au luat note sub 7;
- La testele PISA, care examinează cunoștințele de matematică, citire și științe ale elevilor, Singapore, Japonia, Estonia, Finlanda și Canada au avut cele mai bune rezultate. Dintre țările din Europa Centrală și de Sud-Est, România e devansată de Slovenia, Polonia, Cehia, Letonia, Ungaria, Lituania, Croația, Slovacia și Bulgaria. În urma României se află Republica Moldova. Atât în 2006, cât și în 2009, 2012 și 2015, cele mai slabe rezultate ale elevilor români sunt cele de la citire; Țara noastră se află pe locul 48 dintre cele 70 de țări în care s-au dat teste. Imediat deasupra noastră, pe locurile 45-47 sunt Bulgaria, Emiratele Arabe Unite și Uruguay. Imediat sub noi, pe locurile 49-50 sunt Cipru, Moldova și Albania;
- Un studiu al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale din Cluj-Napoca, făcut public în 2016, arată că 42% dintre elevii români în vârstă de 15 ani sunt analfabeți funcțional.
Reacția Inspectoratului Școlar al Municipiului București
- ”Avem o nouă programă la clasa a V-a de care profesorii sunt mulțumiți, ne bucurăm că a fost aprobată [la discuția cu Cristina Tunegaru, tânăra profesoară chiar remarcase schimbările în bine din programa de a V-a, dar la restul claselor de gimnaziu programa a rămas la fel; noua programă se va aplica din anul școlar 2017-2018 – n.r.] Programele care sunt acum în vigoare nu sunt copiate din Franța ori Polonia, sunt programe care țin cont de părerile profesorilor și aprobate de un grup din care fac parte 30-40 de oameni. Ideea este că programa este Biblia unui profesor. Nu avem nici cel mai performant învățământ, dar nici nu vrem să ne batem joc de el. Tânăra profesoara care a postat acel mesaj este un cadru didactic valoros, rămâne să stabilim dacă a și făcut ceea ce a declarat că a făcut. Una este să spună, alta este să facă. Am cerut unității școlare la care predă note privind inspecțiile pe care le-a avut la clasă” – Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București;
- ”Prezența autorilor români în programă dezvoltă și o conștiință națională” – Marian Banu, purtător de cuvânt al IȘMB.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:
