AcasăInternationalCum a reușit un bărbat să zboare gratis cu avionul

Cum a reușit un bărbat să zboare gratis cu avionul

-

Un norvegian temerar a reuşit să se îmbarce fără bilet două zile la rând în câte un avion de linie cu plecare din Munchen, Germania. A doua oară a reuşit să zboare gratis până la Stockholm, a anunțat marţi poliţia locală.

„Poliţia aeroportului a deschis o anchetă pe numele unui cetăţean norvegian de 39 de ani pentru tulburarea ordinii publice şi pentru transport fraudulos”, a precizat un purtător de cuvânt al aeroportului din Munchen pentru AFP.

Ancheta va trebui să explice cum a reuşit pasagerul „să se sustragă controlului automat al biletului de îmbarcare înaintea controlului de securitate”, a mai precizat acesta.

„Am sensibilizat deja personalul care permite accesul la îmbarcare şi întărim efectivele”, a adăugat aceeaşi sursă. Călătorul s-a sustras mai întâi fără probleme pe 4 august controlului biletelor la îmbarcare întrucât a stat foarte aproape de un alt pasager, a relatat site-ul cotidianului Bild.

Apoi a urcat la bordul unui avion alături de alţi pasageri. Frauda lui a fost constatată abia după ce îmbarcarea a fost încheiată, iar norvegianul nu avea loc. A fost predat poliţiei, care a deschis o procedură împotriva acestuia, dar l-a lăsat în libertate.

A doua zi, bărbatul a reluat tentativa şi a reuşit din nou să urce într-un avion aplicând aceeaşi schemă. De data aceasta, strategia i-a reuşit, şi a ajuns la Stockholm la bordul unui zbor al companiei germane Lufthansa care nu era complet. La Stockholm, a fost arestat după ce a atras atenţia poliţiştilor întrucât dorea să se întoarcă imediat la Munchen.

Pasagerul nu „prezintă niciun pericol”, iar potrivit anchetatorilor, nu avea „nicio intenţie de a perturba traficul aerian”, a adăugat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Aeroportul din Munchen a fost recent scena altor incidente: în mai, traficul a fost paralizat după ce militanţii pentru climă şi-au lipit mâinile de pistă, ceea ce a determinat anularea a zeci de zboruri.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...